„Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism marca Dacia Logan din direcția Arad spre Oradea, în afara localității Șimand, s-ar fi angajat în depășirea neregulamentară a unei autoutilitare, intrând în coliziune cu un autoturism marca Dacia Solenza. În urma impactului inițial toate cele trei autovehicule au intrat în coliziune, autoutilitara răsturnându-se pe partea carosabilă, iar Dacia Logan în afara părții carosabile”, a declarat agentul principal de poliție Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Șoferul și pasagerul din autoturismul Dacia Solenza au suferit răni ușoare în urma coliziunii.
Trei autovehicule avariate intr-un accident produs in afara localitatii Simand
ȘIMAND. Accident rutier pe drumul Arad-Oradea, în afara localității Șimand, joi seara, în jurul orei 21.30. Trei autovehicule au fost avariate serios după ce au intrat în coliziune, se pare, din cauza unei depășiri neregulamentare efectuată de unul dintre șoferii maşinilor implicate în accident.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
România
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista "agenţilor străini" de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobândit cetăţenia română "acum 13-15 ani" şi că, la fel ca "un milion" de cetăţeni ai Republicii Moldova, este şi cetăţean al României, relatează marţi publicaţia Ziarul Naţional de la Chişinău.
1
ARADON Sport local
MALLORCA. Din dorinţa de a progresa şi a-şi îmbunătăţi nivelul jocului, arădeanca Maria Mateaş (15 ani) se pregăteşte de la începutul acestui an la celebra Academie de tenis de câmp „Rafael Nadal” de la Mallorca (Spania).
UT Arad
ARAD. Astăzi, 7 mai, Flavius Domide, poate cel mai mare jucător din istoria UTA-ei, împlinește 78 de ani.
2
Local
Noua unitate de învăţământ ar urma să funcţioneze în cartierul Gai, pe strada Faurilor nr.94-96.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!