ARAD. Atletismul arădean, sportul în general, a câştigat infinit mai mult decât aurul şi argintul suliţaşilor Raul Rusu şi Denis Both după Campionatul Naţional de Iarnă de Aruncări Lungi desfăşurat, zilele trecute, pe stadionul Gloria. A câştigat respectul reprezentanţilor Federaţiei Române de Atletism şi garanţia primirii în organizare – dacă preşedintele Sandu Ion câştigă bătălia ofertelor cu omologii lui din alte patru federaţii de specialitate – a Campionatului European de Aruncări Lungi de anul viitor.
„Aradul merită să organizeze un astfel de eveniment. Pentru cum a preparat CN de Aruncări Lungi de pe stadionul Gloria merită felicitări” – a spus Traian Badea, vicepreşedintele FR Atletism. Pentru a da Cezarului ce este al său, trebuie aduse mulţumiri Primăriei, Universităţii de Vest Vasile Goldiş şi Clubului Sportiv Municipal Arad, parteneri fără de care reuşita nu ar fi fost posibilă. Şi nu în cele din urmă – lucru subliniat de Ion Buliga, directorul de concurs din partea FRA – aportul d-nei Viorica Graur, director general al Poliţiei Locale Arad, la bunul mers al competiţiei. Semn că, acolo unde există pasiune şi dragoste pentru atletism, orice neajuns poate fi transformat într-un succes. Iar pentru Viorica Graur vorbele lui Bo Jackson – cel mai mare atlet din toate timpurile – se potrivesc ca o mănuşă: „Alegeţi obiective mari şi nu te opri până când nu ajungi să le îndeplineşti”.
"Aradul merita un campionat european"
Oficialii Federaţiei au avut cuvinte de laudă la adresa organizatorilor CN Aruncări Lungi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
2
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!