Potrivit anunţului făcut de cei de la E.ON, marţi, 15 decembrie, începând cu ora 8:00, va fi sistată alimentarea cu gaze naturale a străzilor Ecaterina Teodoroiu, Gheorghe Barițiu, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Ion Georgescu, Episcopiei, Ilarie Chendi, Voltaire, Ioan Calvin, Vasile Alecsandri, Salacz Gyula, Bd.Revoluției (parțial), Parcul Reconcilierii și Piața Catedralei. „Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00”, au mai anunţat cei de la E.ON. Ce sfaturi au reprezentanţii companiei de gaze pentru arădeni? Să închidă toate focurile pe perioada întreruperii, iar, după ce alimentarea cu gaz va fi reluată, să supravegheze modul de ardere al focurilor timp de 30 de minute. „În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). E.ON Distribuţie România regretă disconfortul creat şi îi asigură pe consumatori că depune toate eforturile pentru ca aceste lucrări să fie finalizate cât mai repede posibil”, mai spun reprezentanţii companiei de distribuţie a gazelor naturale.
Aradul rămâne marţi fără gaz
Aradul rămâne marţi fără gaz
Compania de distribuţie a gazelor naturale a anunţat că mai multe străzi din municipiul Arad vor rămâne marţi fără gaze.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!