Aripi tăiate de iberice

De Dan Lazar
Reactualizat la:
Aripi tăiate de iberice
Naţionala României de tenis Under 18 a ratat, joi, calificarea în finala turneului zonal al Summer Cup, organizat la baza „UTA”, cedând cu scorul de 1-2 semifinala cu Spania.

În componenţa Gabriela Ruse (18 ani), Jaqueline Cristian și Ioana Pietroiu (ambele în vârstă de 17 ani), România formează cea mai valoroasă echipă din cele 5 prezente la Arad, însă ibericile au stricat calculele hărtiei, câştigând ambele partide de simplu. Mai întâi, Estela Perez-Somarriba a trecut de Ioana Pietroiu – o mutare surpriză a gazdelor, jucătoarea stabilită în Polonia fiind a treia într-un clasament intern – scor 6-4, 4-6, 7-6(4), iar apoi… basarabeanca Cristina Bucşa a lămurit lucrurile, scor 7-5, 6-1 în partida cu Gabriela Ruse, după ce românca a condus cu 5-4 şi 40-0 în primul set.

Meciul de dublu a devenit astfel doar unul de palmares, câştigat de tricolore, Cristian/Ruse, scor 7-6(5), 7-5 în faţa perechii Bucşa/Gonzales.

Vineri – ultimele dueluri

Vineri, de la ora 9.00, vor avea loc meciuri de dublu în cadrul grupei valorice 3-5, între România, Cipru şi Suedia, dar şi finala seriei arădenea Fed Cup Junior, între Ungaria (3-0 în semifinale cu Suedia) şi Spania. Acest din urmă joc după sistemul „cel mai bun din trei partide”, două de simplu şi unul de dublu, ambele reprezentative fiind însă calificate la turneul final din Franţa.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase