Atentat la vietile lui Adrian Tolea si Remus Gutu?

De Monica Ardelean
12Comentarii
Adrian Ţolea şi Remus Guţu
Adrian Ţolea şi Remus Guţu
Arad. O ştire care a făcut deja suficientă vâlvă pentru a ajunge pe canalele naţionale de televiziune: cei doi vicepreşedinţi ai CJA susţin că cineva ar fi atentat la viaţa lor şi au depus plângere la poliţie.

Totul a pornit de la două banale incidente care au dus la descoperirea posibilului atac la siguranţa, dacă nu şi la viaţa lor. Trei dintre roţile fiecărui autoturism (Dacia Duster în ambele cazuri) au avut şuruburile desfăcute. Adrian Ţolea a declarat unui post de televiziune naţional că ceea ce i-a determinat să facă plângerea a fost această ciudată coincidenţă: ambii vicepreşedinţi au descoperit la o distanţă de câteva luni că aveau probleme serioase cu roţile de la maşinile lor. Remus Guţu a făcut descoperirea în luna septembrie, la Băile Herculane, când a ajuns la un atelier auto după ce a făcut o banală pană. Aici mecanicii l-au atenţionat că şuruburile de la trei roţi erau desfăcute. Adrian Ţolea a descoperit acelaşi lucru în urmă câteva zile, tot în urma unui incident minor.

Coincidenţă fatidică?

Repetarea situaţiei, chiar dacă la o distanţă considerabilă de timp, i-a determinat să depună o plângere comună la poliţie pentru a se verifica dacă poate fi vorba de un atentat la viaţa lor. Mai mult, Adrian Ţolea a declarat pentru Antena 3 că vor fi verificate şi înregistrările de la camerele de supraveghere din parcarea Consiliului Judeţean Arad, locul în care cele două maşini sunt parcate pe timpul zilei.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor