„În intervalul menţionat (9 aprilie – 11 aprilie) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, iar în cursul zilei de sâmbătă (9 aprilie), în jumătatea vestică a teritoriului şi în zonele de munte, iar începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 aprilie), mai ales în regiunile sudice, centrale şi ulterior în cele estice. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 40…50 l/mp. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină”, se arată în atenţionarea ANM. Meteorologii mai precizează că „precipitaţiile prognozate pentru intervalul 9 – 11 aprilie 2016 în România pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentraţii reduse”.
Atenţionare de ploi, descărcări electrice, grindină... şi praf saharian
Atenţionare de ploi, descărcări electrice, grindină... şi praf saharian
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că sâmbătă, 9 aprilie – începând cu ora 11:00 - în vestul ţării vor avea loc ploi cu caracter torenţial însoţite de descărcări electrice şi izolat grindină. Atenţionarea ANM iese din vigoare în 11 aprilie, ora 23:00.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!