Iustin Cionca, preşedintele CJA, a participat la şedinţa comună ADIVEST (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă) unde s-au discutat detaliile proiectului, precum şi suma care va reveni fiecărui judeţ în parte. „În urma consultărilor şi a analizelor comune privind nevoile judeţelor Timiş, Arad şi Csongrad care pot fi acceptate ca şi investiţii eligibile pe acest program, s-a agreat promovarea unui proiect comun în cadrul căruia să fie acoperite nevoile de dotare şi servicii de perfecţionare în domeniul situaţiilor de urgenţă. Bugetul maximal al acestui proiect comun este de 3.000.000 de euro. Liderul acestui proiect este ADIVEST, care va asigura managementul general al proiectului. Astfel, judeţul Arad intenţionează să achiziţioneze, în limita a 1.100.000 de euro, două ambulanţe SMURD, tip B2, trei pompe electrice, o autospecială descarcerare grea, un dig mobil precum şi 30 de echipamente de protecţie pompieri”, a declarat Cionca. Achiziţiile vor fi finalizate până în anul 2020 cel târziu, moment în care programul european va fi încheiat.
Autospeciale de pompieri de 1,1 milioane de euro pentru Arad
Autospeciale de pompieri de 1,1 milioane de euro pentru Arad
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad va primi, în perioada viitoare, dotări de peste 1 milion de euro. Anunţul a fost făcut de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad, iar achiziţiile de autospeciale şi alte echipamente vor fi realizate în cadrul unui program transfrontalier pe fonduri europene.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!