Părinții copiilor care frecventează grădinița în acest an școlar și doresc să o frecventeze și în anul școlar 2018-2019, pot să îi reînscrie începând de luni, 7 mai. Orarul va fi stabilit de către conducerea unităților de învățământ preșcolar, urmând ca acesta să fie afișat în fiecare școală, la avizier. De asemenea, programul va fi publicat și pe site-ul isjarad.ro.
După finalizarea procesului de reînscriere, locurile libere vor fi ocupate în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare (copiii de 5 ani), grupa mijlocie (copiii de 4 ani) şi grupa mică (copiii de 3 ani). În baza H.G. 1252/2012 și în limita locurilor disponibile, pot fi înscriși în grupa mică și copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. În cazul în care într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, atunci vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice.
Conducerea unităţilor de învăţământ preşcolar trebuie să afişeze la vedere informaţii despre numărul copiilor care pot fi înregistraţi, criteriile generale şi specifice şi numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic, în perioada stabilită, din totalul disponibil. De asemenea, unităţile particulare de învăţământ preşcolar au şi obligaţia de a afişa statutul acestora, adică dacă sunt autorizate să funcţioneze provizoriu sau sunt acreditate de Agenţia pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar. Programul de înscriere a copiilor nou-veniți va începe pe data de 21 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!