CET in toate cartierele?

De Adriana Barbu
11Comentarii
Au votat pentru un nou CET in Aradul Nou Foto: Ja
Au votat pentru un nou CET in Aradul Nou Foto: Ja
ULALA a cerut Primăriei şi CLM să realizeze studii pentru eliminarea pierderilor din reţeaua de transport a agentului termic în toate cartierele.

Arad. S-a votat fără discuţie. Aleşii municipali au votat miercuri, în unanimitate, la prima şedinţa ordinară a anului 2015, proiectul privind aprobarea Studiului de fezabilitate „Reabilitarea reţelei de transport şi distribuţie a energiei termice (termoficare) în Arad şi transformarea punctului termic din cartierul Aradul Nou”. Nimeni nu a întrebat nimic legat de propunerea Primăriei Arad de a ridica, printre altele, un CET mai mic în Aradul Nou care să deservească cele 25 de blocuri de aici. Probabil faptul că investiţia este propusă a se realiza pe banii elveţienilor i-a liniştit şi lămurit pe aleşi, pe deplin.

Şi celelalte cartiere?

Totuşi, proiectul a fost adus în discuţie, la finele şedinţei CLM de miercuri, de către preşedintele ULAL Arad, Dorina Lupşe. Acesta le-a cerut aleşilor să se gândească şi la celelalte cartiere, cu sute de blocuri şi mii de locuitori, în condiţiile în care pierderile de pe reţeaua de transport a agentului termic sunt mari şi sunt, desigur, suportate de către arădeni în facturile la încălzire. Lupşe a lăudat intenţia Primăriei legată de investiţia din Aradul Nou şi a întrebat executivul şi aleşii dacă „în celelalte cartiere nu putem face nişte studii similiare pentru a reduce totuşi pierderile pe care le plătesc cetăţenii şi ridică mult facturile la întreţinere. Vă întreb dacă aveţi un proiect şi pentru celelalte cartiere”.

Preşedintele ULALA a recunoscut că reţeaua de distribuţie şi transport cea mai lungă, deci cu cele mai multe pierderi, este cea din Aradul Nou, fapt pentru care aici se impune a se realiza primele investiţii de acest gen, dar a subliniat că e nevoie ca acestea să continue în tot Aradul.

Despre trecut

Edilul local Gheorghe Falcă a fost cel care a insistat, după intervenţia ULALA, pe motivul alegerii acestui cartier pentru o nouă investiţie în termoficare (după Vlaicu, care iniţial era cartierul unde se înregistrau cele mai multe pierderi pe reţelele de transport): traseul cel mai lung de la CET la beneficiarii serviciului.

Primarul nu a precizat, însă, dacă Primăria are planuri similare şi pentru celelalte cartiere. E posibil, însă, ca, la insistenţele ULALA, un răspuns să se primească totuşi pe acest subiect de iarnă, fierbinte.

Taguri: , , ,


11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor