‘Așa a voit Dumnezeu să unească în păstorie pe doi mari luminați ai cerului: Împăratul Constantin cel Mare, eliberatorul Bisericii creștine, și Sfântul Nicolae, cununa Bisericii creștine’. (sursa: ‘Viața Sfântului Nicolae’, Olga Greceanu)

S-a născut într-un oraș din Asia Mică, Patara. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona, o pereche binecuvântată care ‘născând pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, ce se tâlcuiește ‘biruitor de popor’; și cu adevărat s-a arătat biruitor al răutății, așa binevoind Dumnezeu spre folosul de obște al lumii’. (‘Viețile Sfinților’)

Unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai creștinismului, Sfântul Nicolae este un personaj real din istoria Bisericii, devenit peste timp simbol al bunătății sufletului, fiind numit ‘chip al blândeților’, mai ales pentru că a îmbinat smerenia cu dărnicia. (sursa: https://ziarullumina.ro/, ‘Sfântul Nicolae – simbol al blândeții și bunătății’ – articol de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României – 6 Decembrie 2013)

Născut în anul 270, a trăit mai întâi perioada de persecuții a Bisericii, în vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximiliam (286-305).

Sfântul Nicolae a rămas orfan de mic și a fost crescut și educat de un unchi al său, care purta tot numele Nicolae și era episcop în cetatea Patara, din Asia Mică. Dobândind multă înțelepciune și râvnă pentru cele sfinte, a fost hirotonit episcop al cetății Mira din Lichia, unde a propovăduit cu îndrăzneală dreapta credință, fapt pentru care a fost persecutat și întemnițat.

Edictul de libertate religioasă din anul 313 al Sfântului Împărat Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniță, de unde a fost eliberat.

Este așadar unul din marii sfinți ai Bisericii creștine care s-a bucurat de rolul protector al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, într-o perioadă în care lumea era divizată încă între păgânism și creștinism.

Mai târziu, în anul 325, Sfântul Ierarh Nicolae s-a aflat între cei 318 Sfinți Părinți convocați de Împăratul Constantin cel Mare la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a apărat învățătura Bisericii despre dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, în fața rătăcirii ereziei ariene, fapt pentru care a fost numit apoi și îndreptător sau apărător al credinței.

El a știut să arate dragoste față de Dumnezeu, apărând cu sfințenie învățătura ortodoxă și arătând dragoste față de aproapele, miluind o mulțime de oameni, ca de pildă pe tatăl care avea trei fete sărace, pe corăbierii aflați în tumultul mării învolburate și pe locuitorii Mirelor Lichiei, cărora le-a fost nu numai păstor sufletesc, ci și sprijinitor în vreme de foamete, prin chemarea miraculoasă a corabiei încărcate cu grâne – simbol al Bisericii, ca tezaur al bunătăților celor făgăduite.

Prin pilda vieții și a faptelor sale de milostenie, Sfântul Nicolae a inspirat o cultură a bunătății și dărniciei în toate popoarele creștine, mai ales acolo unde este cinstit cu multă evlavie, prețuit și iubit, arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Cultura aceasta a bunătății și dărniciei s-a dezvoltat mai întâi fără programe sociale, și anume, ea s-a dezvoltat liturgic. Pomenind pe Sfântul Nicolae, citind viața lui din Sinaxar, cântând troparul lui, Biserica a imprimat duhul Sfântului Nicolae clerului, credincioșilor și chiar conducătorilor de popoare, pe care i-a sfătuit să fie buni și milostivi cu cei săraci, singuri și neajutorați.

Sursa: AGERPRES

Citește și:

Peste 790.000 de persoane își sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae