Cimitir de 10 milioane de euro!

De Daniel Scridon
1Comentariu
Cimitir de 10 milioane de euro!
Abonată la contractele cu municipalitatea din Arad, firma Tehnodomus a prins o lucrare importantă în Cluj.

Informaţia că firma arădeană Tehnodomus a câştigat un contract de 10 milioane de euro cu primăria condusă de Emil Boc pentru amenajarea unui cimitir nou pe o suprafaţă de 20 de hectare, în Cluj Napoca, a surprins. Ştiind că Tehnodomus este angrenată pe trei fronturi în Arad, cu lucrări majore: pasajul de la CET, stadionul UTA şi Palatul Copiilor din vecinătatea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Reprezentantul Tehnodomus, Gheorghe Maxinan, ne-a oferit lămuriri pe subiect: „E un contract pe un anumit gen de lucrări care ni se potriveşte. Lucrările de la Cluj vor demara anul viitor, aşa că până atunci vom avea timp să finalizăm investiţiile majore de la Arad: pasajul, stadionul şi Palatul Copiilor”.

În privinţa cimitirului de la Cluj – al cărui termen de finalizare este de 18 luni – acesta va fi unul al „secolului în care trăim”, conform spuselor lui Emil Boc. Va avea locuri de veci conturate (peste 5.000), cavouri, columbar unde să fie depozitate urnele celor incineraţi, alei, bănci, copaci.

Proiectul cimitirului a fost justificat prin prisma respectării standardelor şi a fost cerut de oameni care s-au plâns că nu pot obţine locuri de veci în actualele cimitire.

Cifră de afaceri

Cifra de afaceri raportată pe 2017 de firma arădeană Tehnodomus a fost de 50,5 milioane de lei, cu un profit de peste 1,3 milioane lei realizat cu doar 124 de salariaţi. Interesant este că în 2016, firma a raportat o cifră de afaceri mai mare, de 67,1 milioane lei, dar un profit mai mic, de 924.000 lei, realizat cu 207 angajaţi.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor