aradon.ro Web analytics

Comunitatea maghiară din Arad a fost în sărbătoare. La fel ca în fiecare an, pe 15 Martie este sărbătorită Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, iar la Arad sunt organizate ceremonii și spectacole. Și de această dată Parcul Reconcilierii a fost locul unde comunitatea maghiară a comemorat Revoluția din 1848, s-au transmis mesaje și s-au depus coroane de flori.
ARAD. Luni după-amiază, reprezentanții UDMR Arad dar și cei ai administrației locale și județene au marcat ziua de 15 Martie aducând coroane de flori la Statuia Libertății din Parcul Reconcilierii, „un tribut eroilor din 1848-1849 și gândindu-ne și la cei care au purtat propriul lor război de independență anul trecut”, după cum a punctat Farago Peter, președintele UDMR Arad.

România

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani. România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultimelor date actualizate vineri de agenţia comunitară de statistică Eurostat, citate de EFE.

Mapamond

Un mort și mai mulți răniți într-un incident armat în Franța
O persoană a murit şi mai multe au fost rănite grav în timpul unui incident armat petrecut în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă în oraşul Sevran din Seine-Saint-Denis, potrivit AGERPRES.

Local

UPDATE. Accident cu două victime pe DN79, la Zimandcuz. Șoferii implicați au 51 și 66 de ani
Accidentul s-a petrecut pe Drumul Național 79 Arad-Oradea, în zona localității Zimandcuz, sâmbătă, în jurul orei 10:40.

UT Arad

„Indiferent ce o să se întâmple, eu voi fi înjurat”
Se apropie meciul cu Dinamo, iar Mircea Rednic încearcă să iasă „din corzi”.

România

Sfânta Lumină - adusă sâmbătă seara de la Ierusalim. Va fi distribuită fiecărei parohii
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezente la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

Local

PASTORALA IPS TIMOTEI LA ÎNVIEREA DOMNULUI: DUMNEZEIASCA STRAJĂ
De câteva zile consacrate Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului pentru mântuirea lumii am intrat în luna Mai cunoscută în popor și sub numele de Florar, tocmai spre a așterne pe calea crucii și pe mormântul sfânt al Celui ce S-a jertfit pentru noi florile recunoștinței.

Mapamond

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Gaza se răspândeşte în întreaga lume
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney, transmite sâmbătă AFP.

Mapamond

Un bărbat şi o femeie au incendiat un Coran la Malmö, înaintea începerii săptămânii Eurovision
Un bărbat şi o femeie au dat foc vineri unei copii a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţile legate de cunoscutul concurs muzical Eurovision, informează dpa.

Mapamond

Canada, victimă a ingerinţei străine în alegerile sale
Ultimele alegeri canadiene, care au adus din nou la putere guvernul liberal al premierului Justin Trudeau, au fost vizate de ingerinţa străină, a concluzionat vineri o comisie de anchetă publică, asigurând însă că acest lucru nu a schimbat rezultatul scrutinelor, transmite AFP.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.