Ne aflăm acum în deplină cinstire a marii sărbători pascale, care îndeamnă la a fi vrednici de a o aduce cu toții. Învierea Domnului primește pentru toți înțelesul nesfârșitului împărtășit omului spre a se bucura de ceea ce îi era hărăzit încă de la creație. Dacă atunci nu s-a învrednicit a-i fi părtaș, prin Fiul lui Dumnezeu a regăsit calea harului mântuitor, care să-i întărească întreaga înzestrare spre scopul statornicit.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Frumusețea imnelor bisericești din întreaga perioadă amintită este perceptibilă tuturor și drept aceea dă îndemnul pregnant a le pătrunde înțelesul în vederea părtășiei din măreția sărbătorii Sfintelor Paști care își prelungește ecoul până la vremea altor flori alese și anume a Rusaliilor. Este potrivit a opri asupra uneia ce angajează încă mai mult decât până acum în lucrarea ce revine fiecărui creștin, și anume: ”La dumnezeiasca strajă, de Dumnezeu-grăitorul Avacum să stea împreună cu noi și să arate pe îngerul cel purtător de lumină cu mare glas: Astăzi este mântuirea lumii, că a înviat Hristos ca Cel atotputernic.”[2] Înțelegem aci nu doar straja ostașilor tocmiți de mai marii cetății sfinte să păzească mormântul de frica răpirii Celui sacrificat, ci adevărata strajă a Domnului. De amintit că straja ca termen cunoaște și sensul de durată a nopții sau chiar a depășirii, ca în ”…din straja dimineții. Din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul” și ” Pune Doamne strajă gurii mele…”[7]. Pentru că așa cum prima zi a creației a fost începutul zilelor în timp, tot așa, ziua Învierii lui Hristos este începutul zilelor din afara timpului, adică un semn al tainei vieții viitoare, al Împărăției Duhului Sfânt, unde Dumnezeu este ”toate în toți…”[16]. Învierea Domnului la început era reprezentată simbolic prin icoana coborârii la iad a Mântuitorului, vremea însă generalizând pe aceea a primei voscresne din cele unsprezece care sunt pericopele evanghelice ale arătării Mântuitorului după acest act mântuitor către ucenicii Săi precum și către cei care au crezut în El. Erminia bisericească, adică rânduiala întocmirii icoanelor o prezintă astfel: ”Mormânt deschis puțin și doi îngeri, cu veșminte strălucitoare, șezând la margine iar Hristos călcând deasupra acoperământului sau pietrei și binecuvântând cu dreapta, ține în mâna stângă steagul ce poartă crucea de aur; iar mai jos de El, ostași: unii fugind, alții zăcând pe pământ ca morți; în depărtare purtătoarele de mir ținând în mâini vase cu miresme.”[18]

Dreptmăritori creștini și creștine,

Imnele, icoanele și învățăturile Bisericii cărora acestea se conformează caută să zugrăvească, fiecare în felul propriu, tot ceea ce este sublim în viața creștină și mai ales faptul de a lua aminte spre a veghea cu grijă și trezvie la tot binele ce pleacă de la Dumnezeu și țintește dintru început spre toate cele ce trebuie duse la împlinire. Anul omagial declarat de Patriarhia Română al pastorației și îngrijirii bolnavilor și comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți ne îndatorează la grija față de toți cei suferinzi, dând exemplul celor care în măsura cuvenită au știut să împlinească o atare datorie. Apostolul neamurilor îndeamnă ”cu stăruință, cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră.”[20] Însoțitoare este rugăciunea: ”Totul ai fost iubire, Iisuse, către omul cel căzut, și ai pus la dumnezeiasca strajă pe de Dumnezeu grăitorul Avacum, să stea împreună cu noi și să arate pe îngerul cel purtător de lumină, care a grăit luminat despre Învierea Ta. Adevărat a înviat Hristos Domnul!

Al vostru, al tuturor, către Domnul rugător și de tot binele doritor,

† TIMOTEI