„Este treaba lor dacă vor să demisioneze, dar, în opinia mea, nu văd ce motive ar avea. Sigur, am fi ipocriţi să spunem că nu au avut sprijin politic ca să ajungă acolo, dar au dat examene pe care le-au trecut, iar unii dintre ei au avut, de la instalare şi până acum, rezultate profesionale notabile. Ca să nu mai vorbim că unii dintre ei sunt funcţionari publici. Aşadar, nu cred că este cazul ca PNL să fie acuzat că nu îşi retrage oamenii de la instituţiile deconcentrate”, a declarat senatorul arădean. Gurile rele spun că, de fapt, cei de la deconcentrate nu se grăbesc să-şi dea demisia în speranţa că partidul lui Tăriceanu se va înfiinţa cât de urgent şi îi va susţine să rămână la posturi. Tot conform unor surse neoficiale, la reuniunea de la sfârşitul săptămânii, convocată de către Tăriceanu, vor fi prezenţi şi liberali arădeni.
Cristina catre directori: nu plecati !(poate-i salveaza Tariceanu !)
ARAD. Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, consideră că rămâne la latitudinea directorilor de la deconcentrate puşi de PNL dacă îşi dau sau nu demisia din funcţiile pe care le ocupă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Citiți principiile noastre de moderare aici!