Cu barca și bicicleta prin Parcul Lunca Mureșului

De Andreea Pintea
Cu barca și bicicleta prin Parcul Lunca Mureșului
Recent s-a încheiat a patra ediție a proiectului „Cu barca și bicicleta prin Parcul Natural Lunca Mureșului” desfășurat de  Asociația Profesorilor de  Educație Fizică și Sport din județul Arad.

Realizat din finanțări nerambursabile puse la dispoziție de Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural județean, activitatea a avut ca scop educarea participanțiilor în spiritul practicării ecoturismului nautic și a cicloturismului, dar a dorit și să contribuie la popularizarea traseului râului Mureș și la ecologizarea unor porțiuni din albia râului.

„Parcurgerea acestui traseului turistic cu barca și bicicleta, este singura modalitate ecologică de deplasare, care permite turiștilor să se  bucure pe deplin de frumusețea naturii și a obiectivelor realizate de om. Pe de altă parte folosirea acestor mijloace de deplasare contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate și la relaxare psihică”, a menționat prof. Mihaela Chira, responsabil proiect.

Traseul a fost parcurs în următoarele etape: Centrul de Vizitare Ceala al Parcului Natural Lunca Mureșului-Pecica, Pecica- Periam Port, Periam Port-Cenad, porțiuni ce s-au realizat cu ambarcațiuni de turism, la înapoiere, de la  Cenad la Arad, pe ruta Sânicolaul Mare, Satu-Mare,  Secusigiu, Pecica-Arad, s-a călătorit cu bicicletele.

„Vremea frumoasă, culorile pastelate  ale  toamnei pe Mureș, apa lină și curată în acest anotimp, a contribuit la reușita acestui proiect care a devenit o tradiție printre cunoscători și care adună de la an la an tot mai mulți participanți din țară și străinătate”, a mai spus prof. Chira.

Asociația Profesorilor de Educație Fizică și Sport din județul Arad, speră ca acest proiect, desfășurat anual să  intre pe deplin în tradiția turistică a județului și Parcul Natural Lunca Mureșului să reprezinte o destinație de frunte în rândurile amatorilor de turism de acest fel, din țară și străinătate.

2

3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !