Așa cum o fac de ani de zile, pensionarii nădlăcani au sărbătorit şi acum Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Tradiţionala petrecere, organizată de Clubul Orăşenesc al Pensionarilor, a avut loc la restaurantul hotelului Nădlac, chiar la 1 octombrie. Au participat 120 de persoane, membri ai clubului, dar şi invitaţi de la cluburile partenere din Curtici şi Totkomlos, Ungaria. Au fost alături de vârstnicii nădlăcani şi deputatul Claudia Boghicevici, preşedintele Crucii Roşii Arad, Iudita Cuvineanu, primarul şi viceprimarul oraşului Nădlac, Vasile Ciceac, respectiv Somrak Dusan, dar şi preşedinta Crucii Roşii Nădlac, Marinela Mazuch. Chair dacă, din motive obiective, nu au putut veni la petrecere, au ţinut să-i felicite pe pensionarii nădlăcani şi Mihaela Vasil, director al Casei Judeţene de Pensii Arad, şi dr. Aurelia Dehelean, director adjunct al Spitalului din Mako, Ungaria.
Bucuria petrecăreţilor de a fi împreună, de a dansa, de a se distra a fost de neegalat. Au savurat ciorba a la grec, friptura de porc la tavă şi delicioasa prăjitură Bucureşti, iar în pauzele dintre feluri au vibrat pe acordurile muzicii interpretate de Andrei Porubski şi formaţia sa. Nu a lipsit nici tombola, care a provocat o veselie în masă. Multe dintre premiile-surpriză au fost nişte sutiene. Mulţi bărbaţi au câştigat la tombolă şi… au probat premiile. Imaginea lor va rămâne întipărită în mintea tuturor celor prezenţi. Distracţia a continuat până târziu, în noapte.
Aşa cum aminteam mai sus, petrecerea a fost organizată de Clubul Orăşenesc al Pensionarilor din Nădlac, cu sprijinul a doi sponsori: Vasile Ciceac şi Mircea Onea.
De ziua lor, s-au chefuit până târziu, în noapte
De ziua lor, s-au chefuit până târziu, în noapte
Membrii Clubului Orășenesc al Pensionarilor din Nădlac au sărbătorit, alături de invitaţii lor, Ziua Vârstnicilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Fostul judecător Cristi Danileț solicită șefei Instanței supreme, Lia Savonea, să demisioneze din magistratură, acuzând-o că i-a încălcat drepturile atunci când l-a sancționat în anul 2019 pentru delict de opinie.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în august 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, rămâne cu pedeapsa de 10 ani închisoare, după ce Instanța supremă i-a respins marți recursul în casație, o cale extraordinară de atac prin care tânărul încerca să obțină o reducere a condamnării.
Mapamond
Rusia a declarat postul de radio-televiziune internaţional Deutsche Welle „organizație indezirabilă”
Rusia a declarat „organizație indezirabilă” postul de radio-televiziune internațional german Deutsche Welle (DW), interzicându-i practic activitățile în țară, pe fondul tensiunilor crescute dintre Moscova și Berlin din cauza conflictului din Ucraina, informează marți AFP.
Mapamond
Apărarea flancului estic al Uniunii Europene trebuie să fie o prioritate din cauza amenințării rusești, au declarat marți liderii a opt țări din nordul și estul Europei, inclusiv România, la un summit de la Helsinki.
Evenimente
Sâmbătă, 27 decembrie, pe scena din Piața Catedralei, formația va marca 40 de ani de activitate artistică.
România
Fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc a fost adus marți la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiat într-un dosar de corupție.
Local
Parlamentarii USR Arad, Adrian Wiener și Răzvan Anghel, au luat poziție visavis de dezvăluirile privind sistemul de justiție.
UT Arad
ARAD. Astăzi a pornit vânzarea biletelor pentru confruntarea UTA - Dinamo care va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00. Biletele sunt disponibile de la ora 15:00, online pe uta-arad.ro și la stadion.
România
După ce proiectul a fost retrimis de Curtea Constituțională în Parlament și readoptat cu ajustări minore, măsurile intră în vigoare la doar trei zile de la publicare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!