Doua angajari la Bursa Muncii pentru tinerii post-institutionalizati

De Diana Dutu
foto Diana Dutu
foto Diana Dutu
ARAD. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad a organizat şi găzduit, în prima parte a zilei de vineri, Bursa locurilor de muncă pentru tinerii post-instituționalizați. 20 de agenţi economici şi-au prezentat ofertele în cadrul acestui eveniment special, devenit tradiţional în ultimii ani.

Au fost puse la dispoziţia celor interesaţi aproximativ 300 de locuri de muncă, în diverse domenii de activitate. Dintre cei 100 de tineri participanţi la Bursă (marea majoritate aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad), doi au fost încadraţi pe loc. E vorba de două tinere care au fost angajate pe post de confecţionere.

Rămâne de văzut cât timp vor reuşi acestea să reziste la un loc de muncă. Căci, potrivit reprezentanţilor DGASPC Arad, pentru aceşti tineri (care suferă de retard mintal) nu e atât de greu să-şi găsească o slujbă, cât să şi-o păstreze. Iar acest lucru nu e tocmai uşor în condiţiile în care ei reuşesc mai greu să performeze, aşa cum le cer angajatorii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !