Două milioane de lei pentru ştrand

De Adriana Barbu
13Comentarii
Două milioane de lei pentru ştrand
© Imagine de pe ştrandul Neptun Foto: JA
Primăria Arad a decis că trebuie investit în Ştrandul Neptun. Investiţia de aproape două milioane de lei se va simţi însă doar la anul.

Arată rău şi acum chiar şi Municipalitatea s-a prins de acest fapt. Ba chiar a decis să investească nişte bani pentru a-l cosmetiza cât de cât. Nu acum, dar măcar în sezonul viitor. Este vorba de Ştrandul Neptun, cândva mândria Aradului, acum niţel în paragină. Ca atare, Primăria Arad a decis că a sosit momentul să facă investiţii aici. Potrivit unui comunicat de presă remis de instituţie, „Primăria pregătește de pe acum lucrări de modernizare pentru viitorul sezon estival la Ștrandul Neptun. Investițiile avute în vedere pentru zona de agrement vor consta în reparații capitale ale bazinelor din zona I, reabilitarea aleilor și platformelor pavate precum și reabilitarea a două corpuri de cabine”.

Iată ce mai spun mai marii Primăriei: „Vor beneficia de reabilitare toate bazinele din zona I  și instalațiile aferente  (rigole adiacente bazinelor, dușurile exterioare etc). Corpurile de cabine vor fi reamenajate astfel încât pe lângă garderobe vor exista grupuri sanitare și o zonă cu casete de valori. Corpurile de cabine modernizate vor fi dotate și cu sisteme de supraveghere video exterioare”.

Valoarea estimată a investițiilor necesare pentru reabilitarea bazinelor și aleilor este de 440.000 de lei, iar lucrările de modernizare a celor două corpuri de cabine sunt estimate la 1,4 milioane de lei. Reprezentanţii Municipalităţii susţin că documentațiile pentru avizarea lucrărilor au fost finalizate și vor fi prezentate pentru aprobare Consiliului Local Municipal.

Taguri: , , ,


13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor