Cea mai îndepărtată planetă de Soare şi sateliţii săi sunt dezvăluiţi în detalii fără precedent de către camera în infraroşu a telescopului spaţial James Webb.
Telescopul spaţial James Webb şi-a îndreptat privirea dinspre universul îndepărtat spre sistemul nostru solar, capturând o imagine a luminoasei Neptun şi a inelelor sale delicate şi prăfuite în detalii nemaivăzute în ultimele decenii.
„Nu știu, nu-mi amintesc. Am fost tulburat”, a declarat Moza Teodor, agentul de pază care a fost înjunghiat pe ștrandul Neptun, în dimineața de 29 decembrie 2019, cu ocazia audierii sale, luni, 18 octombrie, în procesul în care Copăceanu Răzvan a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, victima fiind bodyguard-ul.
Două societăți comerciale și o căsuță de vacanță au fost sparte pe ștrandul Neptun. Hoțul a furat de la aparat de cafea, la bani, documente, baxuri de apă, scule de muzică și accesorii pentru plajă. Furturile au fost comise în noaptea de 23 spre 24 iulie și în 30 spre 31 iulie, dar și de 1 august. Cel care a dat spargerile, un arădean în vârstă de 34 de ani, a fost reținut.
România
Din 27 aprilie până în 7 mai, elevii din învățământul preuniversitar intră în vacanța de primăvară.
România
O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a fost accidentată grav pe o stradă din municipiul Orăştie, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
România
Salcia, simbolul sărbătorii de Florii, este înconjurată de legende, fiind considerată un protector al roadelor şi locuinţelor în cultul bisericesc, dar reprezintă şi una dintre soluţiile în combaterea eroziunii şi stabilizarea solului, având şi proprietăţi medicinale.
Local
Conducerea universității a fost preluată, începând cu data de 27 aprilie, de Teodor Cilan, votat la alegerile ce au avut loc în luna martie.
UT Arad
În urmă cu câteva minute, Comisia Centrală de Arbitri a dezvăluit cine vor fi oficialii partidei de mâine, de la Iași, dintre Poli și UTA.
Local
”Dr. Ioan Robu - care în vreme de războiu a purtat spadă de voluntar în Armata Română, iar în vreme de pace și-a pus priceperea sa aleasă în slujba acestui oraș ca cel dintâi primar român, care a avut să lupte cu toate greutățile, inerente unor asemenea începuturi - de astăzi nainte, cu trupul său muritor, este al pământului românesc, din care a fost zidit și pe care l-a slujit cu dublă credință”. Gheorghe Ciuhandu - ”Biserica și Școala”.
Local
DRDP Timişoara, care supervizează lucrările la centura de est a Aradului, a anunţat stadiul proiectului.
1
UT Arad
BUCUREȘTI. Meciul anului pentru Academia UTA se joacă duminică, de la ora 11, la baza sportivă ARCOM, aflată în proprietatea celor de la FCSB.