Duelul rezervelor în UTA – Poli Iaşi

De Daniel Scridon
3Comentarii
Duelul rezervelor în UTA – Poli Iaşi
Ionuţ Popa şi Flavius Stoican sunt cu gândul mai mult la campionat decât în Cupă.

După două eşecuri dureroase în campionatul ligii secunde, UTA încearcă să-şi refacă moralul în faţa prim-divizionarei Poli Iaşi – miercuri, ora 16, pe stadionul Motorul, în direct pe DigiSport şi TelekomSport – în 16-imile Cupei României la fotbal. O confruntare în care moldovenii pornesc cu prima şansă, dar roş-albii vor încerca să joace rolul „buturugii mici”.

Fanii deasupra echipei

După ce a (re)amintit faptul că Iaşiul este a doua casă pentru dumnealui, unde a activat timp de şapte ani, fiind antrenorul cu cele mai multe jocuri oficiale pe banca echipei din Copou, tehnicianul Ionuţ Popa a vorbit despre joc: „Întâlnim un adversar puternic, cu jucători străini de calitate. Chiar dacă diferenţa de valoare între eşaloane este mare, sper ca jucătorii care vor intra pe teren să facă dovada calităţii lor, să confirme şansa pe care o primesc. Nu ne putem baza pe Coulibaly (plecat după viză în Senegal), Benga, Stahl şi Costin, nerefăcuţi. Am rămas datori fanilor, care sunt deasupra echipei deocamdată”.

Fără opt titulari

Antrenorul ieşenilor, Flavius Stoican, a decis să-și menajeze mai mulți titulari pentru a-i avea proaspeți în meciul din campionat cu Gaz Metan Mediaș. Este vorba despre: Rusu, Frăsinescu, Sin, Panțîru, Platini, Flores, Qaka și A. Cristea.

Preşedintele grupării din Copou, Adrian Ambrosie, a prefaţat acest duel:„Nu am avut o tragere prea bună, pentru că am căzut cu o echipă puternică a ligii secunde, care are obiectiv promovarea. Va fi un meci dificil, cu o formație pregătită de Ionuț Popa, un antrenor care cunoaște Iașiul în amănunt. Obiectivul nostru este calificarea în fazele superioare ale competiției. Avem un lot numeros și valoros și vom aborda cu maximă seriozitate acest meci”.

Biletul, 15 lei

Conducerea clubului UTA le reamintește suporterilor că doar deţinătorii abonamentelor „Şi Eu susţin UTA Arad” şi VIP au acces gratuit la meciul de Cupă: UTA – Poli Iaşi. În rest, toată lumea trebuie să-și achiziționeze un bilet, al cărui preţ este de 15 lei (5 lei pentru elevi). Acestea pot fi procurate miercuri, între orele 9-13, la sediul clubului şi începând cu ora 14, la terenul Motorul.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor