În acest moment se lucrează la trotuare, urmând să fie amenajate apoi şi străzile şi parcările. „Peste 100 de parcări vor exista în această zonă. Se reabilitează şi locul de joacă, trei rampe ecologice de gunoi, iar în trei săptămâni lucrarea aceasta trebuie să fie realizată şi putem spune că în această zonă mai rămâne un singur lucru de făcut: reabilitarea termică a blocurilor. Aici se poate vedea şi un bloc reabilitat termic, este o diferenţă clară între blocurile reabilitate şi cele nereabilitate şi cred că procedura care va urma în anii următori va conduce la finalizarea acestui principiu de a aduce confort oamenilor din punct de vedere termic. Sunt bucuros că ritmul constructorilor este corect, am trecut cu bine perioada în care s-au demolat garajele. Le mulţumesc cetăţenilor pentru înţelegere şi vă garantez că va avea fiecare câte un loc de parcare bine amenajat, iluminat, păzit, astfel încât siguranţa maşinilor şi a zonei să fie asigurată”, a declarat primarul.
Exercitiu de regenerare urbana in zona strazii Caransebes
Reactualizat la:
ARAD. Primarul Gheorghe Falcă a făcut vineri o scurtă vizită pe teren în zona bocurilor din apropierea Gării Aradul Nou, unde s-a demarat procedura de regenerare urbană. Zona străzii Caransebeş a intrat în totalitate în procedura de regenerare urbană.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
1
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!