Întrebat dacă se gândeşte să candideze la preşedinţia PDL, Falcă nu a dat un răspuns tranşant, dar a subliniat că, în opinia lui, este nevoie de un tânăr pentru această funcţie : „Liderul va putea fi relevant şi convingător pentru militanţii şi votanţii dreptei doar după ce avem parte de o competiţie în PDL. Şi, tot aşa, cred că acest lider trebuie să facă parte din generaţia care, la Revoluţia din 1989, era compusă din elevi şi studenţi. Adică din generaţia care a asumat natural şi mult mai puţin conjunctural valorile dreptei, generaţia care s-a afirmat şi a avut succes într-un sistem al concurenţei libere… Din punctul meu de vedere, cel mai bine ar fi fost ca, după rezultatul submediocru din alegeri, întregul Birou Permanent Naţional să-şi depună demisia. Nu cred că ar fi fost un semnal demobilizator, pentru că, judecând după absenteism, votanţii dreptei erau deja demobilizaţi. Dimpotrivă, permiţând concurenţa de proiecte şi personalităţi, ar fi transmis un semnal de speranţă electoratului dreptei – cel care ne-a votat, dar mai ales, cel care a stat acasă, din lipsa opţiunii convingătoare ”, a spus primarul Aradului.
Falca: Blaga trebuie schimbat
Reactualizat la:
ARAD. Într-un interviu acordat presei centrale, Falcă spune că rămânerea lui Blaga în fruntea partidului „va anula speranţele votanţilor de dreapta, ca şi pe cele ale unor organizaţii relevante pentru dreapta romanească, fie ele partide, fie organizaţii non-guvernamentale ”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Două nave maritime aflate în Marea Neagră, în apropiere de canalul Sulina, au fost lovite de drone, în noaptea de sâmbătă spre duminică, incendiile izbucnite anterior fiind stinse de echipajele aflate pe vase, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) pe pagina proprie de facebook.
Mapamond
Autoritățile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole și depozite, în cadrul unei anchete privind acte de corupție care îl vizează pe Miklos Sesztak, ministru în timpul guvernării fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters.
ARADON Sport local
Într-o rundă în care era rost de 9 puncte, doar Unirea Sântana a câştigat.
Ştiri sportive
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal.
Mapamond
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o „măsea stricată”, conform dpa.
2
Mapamond
Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!