Falca: „Guvernul trateaza Aradul cu dispret”

De Adriana Barbu
2Comentarii
Falca: „Guvernul trateaza Aradul cu dispret”
Arad. Primarul Gheorghe Falcă s-a supărat încă o dată de Guvern şi susţine că dezaprobă modalitatea de lucru a actualilor guvernanţi. Care este motivul? Vizita ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, la Arad.

„Am solicitat o întrevedere cu domnul ministru, profitând de prezenţa dumnealui la Arad, dar am fost refuzat fără nici un argument. Am dorit să discut aspecte importante pentru învăţământul arădean, dar domnul ministru se pare că a venit cu altă misiune la Arad, nu să se preocupe de problemele cu care se confruntă învăţământul”, a declarat Gheorghe Falcă.

Primarul Aradului susţine că a dorit să abordeze subiecte printre care se numără investiţiile blocate din sistemul de învăţământ, problema angajărilor personalului auxiliar, cât şi pericolul ca salariile cadrelor didactice să nu poată fi plătite, din cauza faptului că Guvernul nu a alocat primăriilor banii necesari. „Sunt probleme reale, de care domnul ministru nu s-a arătat interesat. Avem cel puţin şapte investiţii blocate în sistemul educaţional arădean, spre exemplu la Colegiul Aurel Vlaicu, la Colegiul Economic sau la Liceul CFR. De asemenea, sunt şcoli şi licee unde activitatea este perturbată din cauza faptului că nu se pot face angajări, cum ar fi la «Csiki Gergely» sau Colegiul «Vasile Goldiş», iar plata salariilor cadrelor didactice nu a fost asigurată până la sfârşitul anului, conform legii. Aceste aspecte şi atitudinea domnului ministru şi a colegilor săi din Arad arată dispreţul pe care îl afişează reprezentanţii guvernării faţă de arădeni”, a mai afirmat Gheorghe Falcă.

Taguri: , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor