Fără zboruri pe aeroport?

De M.B.
33Comentarii
Fără zboruri pe aeroport?
© FOTO: JA
Conducerea Join Airlines anunță că amână din nou venirea în Arad, iar primele curse aeriene nu vor fi programate mai devreme de luna octombrie.

Veștile venite dinspre aeroportul local nu sunt deloc bune. Investițiile de aproximativ două milioane de euro în noua aerogară stau nefolosite, pentru că niciun operator aerian nu se grăbește să vină la Arad. Nici măcar Join Airlines, ai cărei reprezentanți nu au depășit faza promisiunilor. Într-un scurt interviu telefonic, șeful companiei olandeze ne-a declarat că cel mai devreme vor fi programate curse peste trei luni. Bernard Jacobs a spus că „situația financiară” a întârziat lansarea zborurilor, pentru că unul dintre partenerii săi a decis să se retragă din afacere. „Lucrăm intens pentru a aduce un nou investitor”, a spus Jacobs, care susține că, dacă totul merge conform planului, cursele de linie vor fi lansate undeva în luna octombrie.

Nimic nu e cert

Chiar dacă ar fi trebuit să avem curse de linie de la jumătatea lunii iunie, rutele fiind anunțate public încă din primăvară (Arad-Stuttgart, Arad-Verona, Arad-Viena și Arad-București), nici măcar vânzarea online a biletelor nu a fost începută. Șeful Join Airlines ne spune acum că achiziționarea biletelor va fi lansată doar după ce se rezolvă problema găsirii unui investitor. La fel a răspuns și când l-am întrebat dacă planurile pentru lansarea curselor în toamnă mai pot suferi schimbări. Bernard Jacobs a lăsat să se înțeleagă că niciun termen oferit nu este cert, pentru că… „totul depinde de găsirea unui nou investitor”.

Explicații de la Aeroport

Directorul Aeroportului Arad, Dan Bălăcel, s-a declarat și el dezamăgit de noile declarații ale lui Jacobs. Din păcate, nu există nicio posibilitate ca șefii aeroportului să-i determine pe cei din compania olandeză să-și respecte promisiunile făcute până acum. „Între noi și Join Airlines există doar un contract prin care ei au vrut să se asigure că nu vom schimba tarifele pe parcurs, după ce vor începe să opereze de la Arad. Contractul prevede lansarea zborurilor în acest an, fără a fi menționată data. Nu există posibilitatea aplicării vreunei sancțiuni. Tot ce ne rămâne este să așteptăm să vedem dacă această companie își respectă promisiunile”, ne-a spus Bălăcel. El a precizat că acest contract nu împiedică aeroportul să poarte negocieri cu alți operatori și a dat asigurări că astfel de negocieri există în acest moment.

Bază aeriană pustie

Aeroportul Arad nu mai are curse aeriene de pasageri din primăvara anului trecut, când Wizz Air s-a retras, compania operând până atunci pe ruta Arad – Milano (Bergamo). În toamnă, și operatorul de curse cargo DHL a renunțat la zborurile de pe pista locală. Cu toate acestea, baza are o aerogară modernă, finalizată în primăvară, când a fost inaugurat un terminal nou, pentru plecări, care a costat aproape două milioane de euro.

Taguri: , , ,


33Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor