fARAD cu 1.600 de spectatori

De Eugen Rogojan
3Comentarii
fARAD cu 1.600 de spectatori
Ediția a cincea fARAD a fost primită cu entuziasm și curiozitate de cei peste 1.600 de spectatori prezenți în sălile de cinema.

Ediția cu numărul cinci a Festivalului de Film Documentar fARAD, o ediție provocatoare, s-a încheiat acum zece zile, iar organziatorii au reușit, după ce și-au tras sufletul, să facă un bilanț al ediției. Peste o mie șase sute de spectatori au fost prezenți în sălile de cinematograf din Arad, la cele 16 proiecții de film.

Festivalul a început cu o dezbatere despre o sută de ani de creativitate în România, unde „s-a vorbit despre tradiția kinema ikon și importanța intelectuală și creativă a acestei mișcări de avangardă din Arad, despre viitorul noului val în cinema, despre rolul și locul artistului în societatea modernă, despre necesitatea modelelor în conturarea culturii interdisciplinare în artă și a unor spații generatoare de comunitate și dialog”, conform organizatorilor.

Filme speciale

Filmul „Touch me not” al Adinei Pintilie a fost cel care a dat tonul proiecțiilor fARAD, pelicula fiind urmată de discuții despre curajul de a realiza un astfel de film și necesitatea lui în peisajul cinematografic românesc, discuții între Mona Nicoară, director artistic al fARAD și Bianca Oana, producătoarea filmului. A doua zi a adus în fața publicului filme precum „Roll Red Roll”, care abordează cultura violului în Statele Unite nu din unghiul victimei, ci al agresorilor, sau „Artistul și perversa” care, în ciuda titlului și a relației interrasiale extreme dintre protagoniști, rămâne „în esență, o comedie romantică”, după cum a spus Mona Nicoară în prezentarea filmului.

Entuziasmul sălii

În a doua zi, Mihai Dragolea, tânărul regizor român invitat anul acesta la fARAD cu „PhoeniXXX”, a oferit o altă perspectivă asupra protejării identității personajelor vulnerabile din filmul documentar, într-un dialog cu Oana Radu, producătorul fARAD. Entuziasmul sălii s-a soldat cu aplauze spontane și la proiecția vibrantului „Dream Boat”. fARAD 5 s-a încheiat cu povestea unui „sexpert” de 94 de ani și un dialog picant cu Vaishali Sinha, regizoarea documentarului Ask the Sexpert, care locuiește în New York și se poate mândri deja cu cinci premii internaționale. Regizoarea a fost felicitată de publicul sedus de acest personaj inclasabil, Mahinder Watsa, ginecologul care face educație sexuală în țara Kama Sutrei.

Surpriza ediției

„Despre importanța unui festival de film documentar în Arad și programarea curajoasă a acestei ediții s-a discutat constant pe parcursul celor cinci zile de festival, din care nu au lipsit nici proiecțiile pentru copii sau pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Chiar dacă publicul tânăr a fost majoritar, surpriza a venit de la o spectatoare între două vârste, care nu a ratat niciun film din cadrul acestei ediții și care i-a felicitat pe organizatori pentru selecție”, spun organizatorii.

Povestea fARAD

Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu și a Film ETC., în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad. Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Asociația Film ETC, în parteneriat cu 111 Film. Mona Nicoară este directorul artistic al festivalului.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor