Festival de film pentru nevăzători

De Diana Dutu
Festival de film pentru nevăzători
Caravana cinematografică pentru persoanele cu deficiențe de vedere poposeşte sâmbătă, 20 iunie, la cinematograful Arta din Arad.

„După dealuri”, filmul lui Cristian Mungiu, multipremiat la Festivalul de la Cannes 2012, şi „Aferim!”, lungmetrajul pentru care Radu Jude a primit Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin 2015, vor putea fi urmărite de nevăzătorii din Arad. Cele două pelicule au fost accesibilizate pentru spectatorii cu deficienţe de vedere şi sunt prezentate în cadrul unei caravane cinematografice care trece prin zece oraşe din ţară, între care şi Aradul.
Sâmbătă, 20 iunie, la cinematograful Arta din Arad, spectatorii vor avea şansa să (re)vadă cele două pelicule excepţionale. De la ora 16.00 va rula filmul „După dealuri”, iar de la ora 19.00 – filmul „Aferim!”. Intrarea este liberă.
„La intrarea în sală, spectatorii nevăzători vor primi câte un set de căşti, iar în pauzele dintre replicile personajelor, un narator va oferi detalii suplimentare despre cum sunt îmbrăcate personajele, despre gesturi, mimică, atmosferă sau orice informaţii care pot facilita înţelegerea intrigii. Restul spectatorilor vor urmări filmul în condiţii normale, dar oricine doreşte poate experimenta vizionarea unui film cu cască audio” – precizează Florin Atimuţ, preşedintele filialei arădene a Asociaţiei Nevăzătorilor din România.

Festival

Caravana este organizată de Fundaţia Cartea Călătoare, cu sprijinul Asociaţiei Nevăzătorilor din România – Filiala Arad şi a Centrului Municipal de Cultură Arad, în cadrul proiectului „Festivalul Naţional de Film pentru Nevăzători”.

Florin Atimuţ: În pauzele dintre replicile personajelor, un narator va oferi detalii în căşti



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase