Vernisajul expoziției va avea loc marți, 3 iulie, la ora 16. Expoziția va fi deschisă la Palatul Cultural (expoziția de Științele Naturii), intrarea dinspre Parcul Copiilor, între 4 iulie și 27 septembrie, putând fi vizitată de marți până duminică, între orele 9 și 17. La vernisaj vor participa conf.univ.dr.ing. Ioan Denuț, managerul Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare și dr. Florin Mărginean, managerul Complexului Muzeal Arad.
Pe parcursul vernisajului, cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, un grup de copii ocrotiți de DGASPC vor beneficia de ghidaj chiar din partea organizatorilor expoziției, specialiștii muzeului băimărean.
Concomitent, până pe 1 august, în același loc se desfășoară și expoziția temporară „Percepții senzoriale – Fascinația Cristalelor, prin intermediul căreia sunt supuse atenţiei publicului vizitator din Arad minerale „vedetă” din colecţiile Muzeului Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare, anume: cuarţul, pirita, baritina, stibina şi gipsul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!