Fost director al CET, Secianschi, a trecut la PMP

De Andreea Pintea
6Comentarii
Fost director al CET, Secianschi, a trecut la PMP
Partidul Mișcarea Populară, organizația Arad, a anunțat intrarea în partid a fostului director de la CET, Cornel Secianschi,

Cornel Secianschi s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară Arad, și este de acum un membru de bază a organizației arădene. Fostul director general al Sucursalei de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Arad s-a declarat mulțumit de echipa pe care a găsit-o în cadrul organizației Arad a PMP. Înscrierea în rândul PMP a lui Secianschi vine după ce în perioada în care liderul PMP Arad, Florin Remețan, a fost subprefect, cei doi au avut o colaborare foarte bună, Cornel Secianschi fiind la acel moment directorul SDFEE Arad.

„Am ales să mă înscriu în PMP Arad pentru că reprezintă o idee în care cred. Am găsit oameni devotați, dornici de a aduce o schimbare în peisajul politic. Există o unitate extraordinară în rândurile organizației arădene a PMP. Deși este un partid mai mic, oamenii îl fac să fie foarte viu, cu idei sănătoase, care pot duce la dezvoltare. Nu în ultimul rând, a contat și faptul că sunt un admirator al președintelui Traian Băsescu, probabil ultimul politician de anvergură al României. De asemenea, țin să menționez că este primul partid în care mă înscriu în mod oficial, deși am fost membru simpatizant al PD-ului în anul 2000”, a precizat Cornel Secianschi, în cadrul primei ședințe la care a luat parte.

„Ne bucurăm să îl avem în rândurile partidului nostru pe Cornel Secianschi. Îmi este prieten și știu că poate aduce un plus în cadrul PMP Arad. Nu a fost greu să îl conving să ni se alăture, pentru că avem idei și principii comune. Împreună suntem mai puternici”, a declarat președintele PMP Arad, Florin Remețan.

Taguri: , ,


6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor