Franturi de suflet cu vatra, chipuri, randuieli

De Vasile Filip
Foto: V. Filip
Foto: V. Filip
Profesoara Florica Ranta Cândea și-a lansat a șasea carte despre Macea și oamenii ei.

ARAD. Prof. Florica Ranta Cândea a venit în fața cititorilor cu o nouă carte: „Macea – vatră, chipuri, rânduieli”. Aceasta s-a întâmplat, la My Place, unde un numeros public a participat la lansarea proaspătului volum. Și nu a fost de mirare că i-au fost alături autoarei – pe lângă prieteni din municipiu – primarul Ioan Mercea, viceprimarul Ioan Chișăuan și „neamurile” din Macea (chiar și în straie populare).

Prezentarea – moderată de prof. Florica Mureșan – a fost deschisă de autorul prefeței, prof. univ. dr. Anton Ilica, acesta apreciind că avem în față „o carte cu valoare sentimentală și cu valoare reală”, „un volum relevant pentru o comunitate” („nu multe locuri din țară – a precizat acesta – se pot lăuda cu atâtea monografii). Iar „autoarea a trăit cu mare pasiune scrierea acestei cărți” și „a reușit , cu multă sensibilitate, să redea sufletul unei localități”. „Ne face să credem – și chiar reușește – că Macea este buricul Pământului”, a continuat prof. Florea Truță, care a făcut o amplă prezentare (pe capitole), cu convingerea că suntem în fața unei „cărți excepționale”.

În intervenția sa, Florica Ranta Cândea a vorbit despre oamenii de ieri și de azi ai satului și a motivat că „trebuie să te doară dorul ca să scrii”.

Au mai ținut să vorbească, despre autor și carte, Cornelia Mureșan, Eugeniu Criste, Ioan Mercea – primarul comunei Macea, pr. Emil Roman, Natalia Nicalona.

După o rugăciune ecumenică, în final s-a cântat „La mulți ani!”, grupul coral fiind acompaniat la „frunză” de primarul Mercea.

„Autoarea a topit extrem de multă iubire în ceea ce a făcut” (Anton Ilica)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !