Garajul din Micălaca care încă rezistă

De Valentin Goran
22Comentarii
Garajul din Micălaca care încă rezistă
© Garajul va fi demolat de primărie FOTO. V.G.
Deși proprietarii de garaje din cartier au fost anunțați încă din iulie să le dezafecteze, unul mai stă în picioare.

Un arădean a reușit să le demonstreze tuturor că poate să facă ce vrea el. Și putem spune că până acum i-a reușit perfect. Este vorba de un garaj, care culmea, încă mai este în picioare și acum după ce toate celelalte au fost culcate de mult la pământ. Între timp a debutat și șantierul de regenerare urbană. Garajul este tot acolo… în picioare în spatele blocului 328, scara B, lângă punctul termic. Mai mult, în spatele garajului poate fi văzut și un focar de infecție. Aici au fost adunate tot felul de gunoaie de la sticle, cauciucuri, haine, aparatură electrocasnică, plăci de azbociment sparte etc.

Arădenii sunt revoltați

De ce acest arădean a refuzat până acum să dea curs solicitării Primăriei Municipiului Arad de a dezafecta garajul într-un termen de 15 zile, așa cum au făcut ceilalți proprietari de garaje, nu știm. Cert este că au trecut peste două luni de când restul garajelor au fost dezafectate, iar acum arădenii din zonă sunt revoltați și cer explicații.

Dărâmat pe banii proprietarului

Am luat legătura cu Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad, care ne spune că: „din nefericire, la nivelul municipiului Arad au fost identificate câteva garaje care nu au fost încă demolate de proprietari, în ciuda faptului că au fost somaţi. Pentru buna desfăşurare a proiectului de regenerare urbană a spaţiilor dintre blocuri, Municipalitatea va fi cea care va demola aceste construcţii provizorii cu ajutorul operatorului economic contractat în acest sens”. Potrivit primăriei, proprietarii în cauză vor achita factura pentru demolarea garajelor.



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor