Vlaicu dă drept exemplu şedinţa CLM la care consilierii USL au părăsit sala, din această cauză rămânând nevotate proiecte referitoare la atribuirea unor locuinţe sociale şi ANL. Mai mult, consilierul PDL spune că Ghilinţă nu cunoaşte legea : „Grav este că Gheorghe Ghilință nu cunoaște legea, deoarece nu poate convoca o ședință extraordinară în care să promoveze pe ordinea de zi proiecte de hotărâre altele decât ale sale. Domnul Ghilință a promovat cinci hotărâri ale primarului, fără a avea acest drept, prin urmare ședința de marți, convocată de dumnealui –alături de alți opt consilieri–nu intră în zona legalității. În administrație totul trebuie să fie legal, nu «legalitatea» cu care domnul Ghilință a fost obișnuit … Dacă dorește, mă pun la dispoziția dumnealui să-l consiliez în materie de administrație. Îl înțeleg într-un fel, dumnealui e la început de drum și are nevoie de experiență”, a declarat consilierul local Traian Vlaicu.
Ghilinta, atacat dur de PDL
Reactualizat la:
ARAD. Consilierul local PC, Gheorghe Ghilinţă, este acuzat de către Traian Vlaicu-PDL- că „ acţionează cu unităţi de măsură diferite, urmărind nu binele arădenilor, ci acţiuni de imagine ”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
1
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!