Încă două finaliste în Cupa Satelor

De Daniel Scridon
Încă două finaliste în Cupa Satelor
Mureşana Mândruloc şi Crişul Buteni au câştigat zonele de la Sâmbăteni şi Gurahonţ.

A fost al doilea week-end fotbalistic dedicat Cupei Satelor, competiţie organizată, în premieră, de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad, în parteneriat cu Universitatea Aurel Vlaicu, graţie protocolului semnat de preşedintele Adrian Lucaci cu prof. univ. dr. Ramona Lile.

„Atât la Gurahonț, cât și la Sâmbăteni am dat peste oameni pasionați, care și-au dat interesul să organizeze în cele mai bune condiții zonele de la Cupa Satelor. Domnul primar din Păuliș, Ioan Turcin, a fost prezent la teren pe toată durata competiției și, în principiu, ne-am înțeles să revenim la Sâmbăteni cu turneul final. La Gurahonț, a fost sărbătoare și pe teren și în afara lui, cu ocazia Zilelor Comunei, cu sute de spectatori și meciuri pe muchie de cuțit. A fost o duminică reușită, ne bucurăm că această competiție prinde, iar echipe precum Șagu, Bârzava, Brazii ori Dieci, şi-au exprimat dorinţa de a se înscrie în Liga 6”, a spus Adrian Lucaci, care a fost însoţit în „pelerinajul” pe axa Sâmbăteni – Gurahonţ, de lector univ. dr. Gabriel Marconi, din partea UAV.

La penalty-uri!

De departe, Mândruloc şi Bârzava au fost cele mai bune echipe ale „zonei” de la Sâmbăteni, calificarea fiind decisă de loteria penalty-urilor, unde câştig de cauză au avut cei de la Mureşana Mândruloc, în formula: Alin Vesa, Ciprian Ceh, Dumitru Covaci, Gabriel Peri, Dan, Denuț, Marian Rus, Gelu Magdi, Marin Calenci, Claudiu Chipcea, Valentin Carabaș, Gheorghe Țîru, Andrei Nibu, Lucian Avram, Pavel Muntean, Valentin Bordea, Petru Popa, Gheorghe Țîru, Liviu Giurgiu.

Rezultate: Păulișana Păuliș-Mureșana Mândruloc 0-5, Olimpia Bârzava-Viitorul Șagu 2-0, Mândruloc-Bârzava 0-0 (6-5 după 11 m), Șagu-Păuliș 3-1, Mândruloc-Șagu 2-0, Păuliș-Bârzava 2-4. Clasament final: 1.Mândruloc 7 p (7-0), 2.Bârzava 7 p (6-2), 3.Şagu 3 p, 4.Sâmbăteni 0 p.

Arbitrii: Flavius Riţa, Sergiu Cârmaci, Mădălin Mada şi Alex Andea. Obs. AJF: Gheorghe Sfât.

Buteni, fără rival

„Zona” de la Gurahonț s-a jucat pe ritmuri muzicale și în tentația micilor și berii din spatele terenului de fotbal, locul unde mii de locuitori din Ţara Moţilor au sărbătorit Zilele Comunei. Festivitatea de premiere, onorată de preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca, a fost grăbită de o „repriză” de ploaie torenţială. Pentru campionii de la Crişul Buteni au evoluat: Cristian Moț, Andrei Lazea, Paul Șodincă, Mădălin Faur, Sergiu Spiac, Ștefan Onoc, Sergiu Bârdan, Amir Lingurar, Cosmin Dobrea, Siviu Lazăr, Dacian Lingurar, Răzvan Gancea, Adrian Bezean, Robert Șandru, Flavius Ardelean, David Vlad, Georgian Hulbăr, Ioan Ruja, Raul Bilic și Teodor Perva.

Rezultate: Unirea Gurahonț-Progresul Dieci 3-0, Crișul Buteni-Unirea Brazii 1-0, Dieci-Buteni 0-4, Brazii-Gurahonț 2-0, Dieci-Brazii 1-3, Gurahonț-Buteni 0-0. Clasament final: 1.Buteni 7 p, 2.Brazii 6 p, 3.Gurahonţ 3 p, 4.Dieci 0 p.

Arbitrii: Florin Vesa, Ciprian Pătroi, Sorin Saladea şi Ionuţ Ardelean. Obs. AJF: Andras Mako.

Urmează Socodor, Şimand, Vinga

Duminică, 23 iulie, au loc ultimele trei etape zonale, după programul: Socodor-Speranţa Adea (14), Frontiera Pilu-Dinamo Zărand (15), Adea-Pilu (16), Zărand-Socodor (17), Adea-Zărand (18), Socodor-Pilu (19) – la Socodor; Şoimii Şimand-Spicul Olari (14), Progresul Nădab-Stejarul Arăneag (15), Olari-Nădab (16), Arăneag-Şimand (17), Olari-Arăneag (18), Şimand-Nădab (19) – la Şimand; Athletic Vinga-Voinţa Mailat (14), Victoria Zăbrani-Real Horia (15), Mailat-Zăbrani (16), Horia-Vinga (17), Mailat-Horia (18), Vinga-Zăbrani (19) – la Vinga.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !