Intersectia din fata noului Kaufland, aprobata

De Simona Butaru
Reactualizat la:
14Comentarii
Intersectia din fata noului Kaufland, aprobata
ARAD. Reamenajarea intersecției în fața viitorului magazin Kaufland a fost aprobată, luni, de consilierii municipali, după ce proiectul a fost puţin refăcut în cursul săptămânii trecute.

Concret, consilierii au aprobat Studiul de fezabilitate „Amenajare intersecţie Calea Radnei cu strada Maximilian, acces hipermagazin Kaufland şi acceptarea transmiterii obiectivului în proprietatea publică a Municipiului Arad”. În Hotărârea aprobată se prevede şi faptul că „se împuterniceşte S.C. Imovest Clean S.A. (n.r. – proprietarul terenului) pentru a executa lucrările necesare realizării obiectivului”, precum şi că „se acceptă transmiterea cu titlu gratuit şi liber de sarcini în proprietatea Municipiului Arad a investiţiei”.

Maximilian şi Radnei

S-a votat, astfel, „amenajarea unei intersecţii în cruce, astfel încât pentru locuitorii din cartierul Micălaca cuprins între linia de cale ferată, Calea Radnei, până la intersecţia cu str. Mioriţa să poată efectua virajul la stânga de pe strada Maximilian peste linia de tramvai fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze spre zona centrală a oraşului, respectiv să fie asigurat accesul din toate direcţiile către viitorul magazin Kaufland”.
Valoarea obiectivului de investiţie, inclusiv TVA, este de 961.391 lei, echivalentul a 217.544 euro (1 euro = 4,4193 lei, din data de 14.07.2014), din care: Construcţii – montaj (C+M), inclusiv TVA, 772.248 lei (174.744 euro). Investiţia va fi realizată de proprietar, şi apoi transmisă Municipiului.

Câteva detalii

Se va amenaja trecerea la nivel peste linia de tramvai. Vor fi montaţi 15 stâlpi metalici pentru indicatoare rutiere, 15 panouri indicatoare pentru circulaţie rutieră, un automat de dirijare a circulaţiei. Vor fi montate, totodată, 24 de semafoare de diferite tipuri şi un sistem complex, cu camere video, de detecţie a traficului.

Semaforizare sincronizată

Conform informaţiilor din proiect, „prin lucrările proiectate se prevede realizarea trecerii la nivel peste linia de tramvai, pentru a crea posibilitatea de viraj la stânga/dreapta din/în Calea Radnei şi strada Maximilian respectiv incinta magazinului KAUFLAND, realizarea unei treceri de pietoni pe Calea Radnei, semnalizarea rutieră aferentă cu semaforizarea intersecţiei în corelare cu soluţia existentă de semaforizare pe Calea Radnei”.

Spre centru

Concret, „pe sensul de mers dispre Vladimirescu spre centru s-a amenajat o bandă de circulaţie pentru virajul la dreapta spre strada Maximilian, cu lăţimea de 2,75 m, rezultând 3 benzi de circulaţie pentru fiecare direcţie, stânga, înainte şi dreapta. Banda suplimentară pentru virajul la dreapta este racordată la carosabilul curent printr-o bandă de decelerare amenajată pe o lungime de 35 m, alcătuită dintr-o bandă de decelerare cu lungimea de 20 m, cu lăţimea carosabilă de 2,75 m şi o zonă de racord de 15 m lungime; elementele geometrice ale racordării au fost proiectate funcţie de situaţia din teren. Trecerea de pietoni existentă a fost mutată cu 5,50 m, respectiv peronul existent s-a desfăcut pe o lungime de 7,15 m, rezultând astfel un peron de 50 m. Virajul la stânga pentru intrarea în magazin a fost permis prin amenajarea trecerii la nivel cu linia de tramvai”.

Dinspre Maximilian

„Pe sensul dinspre strada Maximilian s-a amenajat virajul la dreapta, înainte (de intrare în incinta viitorului magazin), respectiv stânga prin amenajarea trecerii la nivel cu linia de tramvai. Racordul la bordură cu Calea Radnei a fost păstrat la situaţia actuală”, potrivit proiectului.

 

Ieşire din Kaufland

Pentru ieşirea din incinta magazinului Kaufland „s-a amenajat o bandă de circulaţie pentru direcţia înainte respectiv pentru virajul la stânga de 3.50 m lăţime, respectiv o bandă de circulaţie pentru virajul la dreapta de 3.50 m lăţime racordată la carosabilul curent printr-o bandă de accelerare amenajată pe o lungime totală de 35,00 m, alcătuită dintr-o bandă de accelerare cu lungimea de 20.00 m cu lăţimea părţii carosabile de 5.00 m şi o zonă de racord de 15.00 m lungime, elemente geometrice proiectate funcţie de situaţia din teren. Racordul dintre banda destinată virajului la dreapta şi banda de accelerare s-a făcut sub formă de arc de cerc cu raza de 12.00 m, denivelat cu borduri de beton de ciment 15x25x100 cm montate pe o fundaţie de beton”.

Insulă separatoare

Pentru diferenţierea fluxurilor de circulaţie la intersecţia cu Calea Radnei „s-a prevăzut realizarea unei insule separatoare, amenajată denivelat, retrasă cu 1,00 m faţă de carosabilul curent, respectiv 0,75 m faţă de banda secundară. Zona dintre borduri s-a prevăzut a se pava cu pavaj de culoare gri”.

Staţii de tramvai

Staţia de tramvai s-a reamenajat „prin mutarea celei existente de pe sensul de mers spre ieşirea din oraş în aceeaşi secţiune cu cea existentă pe sensul de mers spre zona centrală. Conform normativelor în vigoare se recomandă ca staţiile pentru tramvaie să fie amplasate înainte de intrarea în intersecţie, deci s-a adoptat mutarea ei în corelare cu prevederile din ghidul de proiectare şi executare pentru construcţiile aferente căii de rulare a tramvaielor unde definitivarea amplasamentului staţiilor să se facă în colaborare cu administratorul liniei (CTP Arad)”.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor