Interzis în Ungaria de Paști!

De Ioana Costas
6Comentarii
Interzis în Ungaria de Paști!
Vor fi câteva zile de restricții pentru toate autovehiculele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone care vor să tranziteze Ungaria.

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea că în perioadele 13.04.2017, ora 23.00 (ora României) – 14.04.2017 ora 23.00 (ora României) şi 15.04.2017, ora 23.00 (ora României) – 17.04.2017, ora 23.00 (ora României) pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 14.04.2017 este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare, iar în perioada 15.04.2017-17.04.2017 credincioşii catolici și ortodocși din toată lumea vor sărbători Învierea Domnului.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea în intervalele orare menţionate traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale, în această perioadă, şoferii automarfarelor având obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice.

„Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare de pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ, de exemplu redirecţionarea TIR-urilor spre toate punctele de frontieră de la graniţa comună”, au declarat reprezentanții instituției.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor