Iată ce a declarat, azi, Ionuț Popa: „Ne-ar fi plăcut să jucăm în Aradul nou acest ultim joc de pregătire. După ce am tot atăcat firma care a câștigat licitația pentru gazonul de la Motorul, tot atât de bine pot să spun, acum, că cei care se ocupă de stadion, adică Primăria – și au fost mulți oameni acolo, Hațegan, Ignat, Ștefan, dar mai ales primarul Falcă, pe care l-am văzut atât dimineața cât și seara, zile la rând – s-au preocupat ca aceia care au câștigat licitația să remedieze totul în așa fel încât să putem juca fotbal acolo. Pentru că este satisfacția arădeanului pentru ca UTA să joace pe un stadion în Arad, care arată cochet și frumușel. Să sperăm că și echipa se va acomoda cu el, cu stratul acesta de sintetic și să avem cât mai mulți spectatori la meciuri. Ăsta e interesul, până la urmă. Revenind la meci, sunt preocupat, deoarece avem echipă nouă, jucători noi, iar în repriza a doua au convins doar vreo doi-trei. O echipă nu poate merge înainte cu 12, 14, 15 jucători, trebuie 25. Așa stând lucrurile, mai aștept întăriri, sper să ajungă până la finalul perioadei de transferuri, adică 7 septembrie”.
Ionuț Popa o dă „la întors” cu „Motorul”
Ionuț Popa o dă „la întors” cu „Motorul”
La finalul meciului cu Șoimii Lipova, antrenorul echipei UTA, Ionuț Popa a început să-și nuanțeze declarațiile față de stadionul „Motorul”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!