Judecătorii Tribunalului Timiş au hotărât să respingă cererea de revocare a controlului judiciar înaintată de avocaţii preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu. În cadrul termenului de judecată care s-a desfăşurat miercuri, apărătorii lui Ioţcu au solicitat ca inculpatul să fie scos de sub control judiciar şi să primească permisiunea de a se întoarce în fruntea CJA. Avocaţii au arătat faptul că, la nivel naţional, există şi alte cazuri în care inculpaţii, aleşi locali sau judeţeni, îşi exercită în continuare funcţia, chiar dacă sunt trimişi în judecată pentru diferite infracţiuni. Dar judecătorii din Timişoara nu s-au lăsat înduplecaţi şi au decis că se „respinge cererea de revocare a controlului judiciar formulată de inculpatul Ioţcu Petru Nicolae, prin apărători aleşi, ca nefondată. Respinge cererea de modificare a măsurii controlului judiciar a inculpatului în sensul de înlăturare a obligaţiei de a nu exercita profesia, meseria sau de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, precum şi a obligaţiei de a nu depăşi limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza. Menţine măsura controlului judiciar a inculpatului dispusă prin încheierea din 06.10.2015 a Tribunalului Timiş, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar să fie verificate din nou înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 12.03.2016”. Totuşi, Ioţcu mai are o speranţă. Decizia magistraţilor poate fi contestată, aşa că, cel mai probabil, avocaţii preşedintelui Consiliului Judeţean se vor folosi de calea de atac. Iar dacă nici contestaţia nu le va fi favorabilă, apărătorii lui Ioţcu ar putea să îl scape pe acesta de control judiciar în luna martie, când expiră măsura preventivă. Nicolae Ioţcu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a solicitat anumite sume de bani pentru ca instituţia pe care a condus-o să întocmească mai multe caiete de sarcini cu dedicaţie pentru Medicare Technics, o societate care se ocupă cu vânzările de aparatură medicală.
Ioţcu nu scapă de control judiciar
Ioţcu nu scapă de control judiciar
Avocaţii lui Nicolae Ioţcu nu au reuşit să îl aducă pe acesta înapoi în fruntea Consiliului Judeţean Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!