Proiectul este finanțat prin Programul Europa pentru Cetățeni 2014-2020. Din delegația Aradului au făcut parte reprezentanții Asociației ProUrbe Arad, precum și eleva Simina Ureche din cadrul Colegiului Național Elena Ghiba Birta, care a fost invitată în calitate de câștigătoare a concursului foto “Fotografii din orașul meu european”.
„Proiectul are ca obiectiv realizarea unui parteneriat activ între societatea civilă, instituții și cetățeni pentru dezvoltarea valorilor comune ale Europei în beneficiul tuturor cetățenilor”, informează reprezantanţii Primăriei Arad. Acesta are o perioadă de implementare de 24 de luni și va introduce Aradul în rute culturale europene. Totodată, ca proiect pilot, va realiza releveele Bisericii Franciscane din Cetatea Aradului.
La lansarea „Orasului meu european”
ARAD. O delegație din Municipiul Arad a participat, în urmă cu câteva zile, la Szczecin, Polonia, la Conferința de lansare a proiectului “My European City” (Orașul meu european) - proiect în cadrul căruia Aradul este partener cu alte municipalități, asociații și fundații din țări europene.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!