La Palatul Cotroceni canta macoveaua

De Simion Todoca
Simion Todoca
Simion Todoca
Obişnuită cu postura de curea de legătură între fuhrerul Merkel şi locatarul de la Cotroceni, Traian Băsescu, Monica Macovei se răsteşte, prin intermediul presei, la preşedintele Iohannis, care îndrăzneşte să vorbească altceva decât i se ordonă de la Berlin.

Cu un tupeu absolut stupefiant, macoveaua îi dictează preşedintelui ce trebuie să facă : să schimbe Regulamentul Camerei Deputaţilor, să impună arestarea oricărui demnitar în 48 de ore, să elimine obligativitatea prezentării unor probe la cererea de ridicare a imunităţii, să interzică orice drept la opinie privind acţiunile justiţiei etc. Adică, să nu cumva să-şi închipuie Iohannis că poate să-şi exercite prerogativele de preşedinte în limitele Constituţiei, să fie un arbitru. Dimpotrivă, el trebuie să fie jucător mai abitir decât Băsescu Traian, care s-a limitat la forţarea Constituţiei, cum singur a recunoscut, să fie deasupra Constituţiei, iar dacă nu vrea, atunci să o schimbe după cum cer interesele Sfântului Imperiu de naţiune germană. Cât o fi el de neamţ, nu are dreptul să ceară ca România să nu mai fie cobaiul lui Merkel, cum a fost sub domnia lui Băsescu. A vrut Merkel să verifice limita răbdării prostimii, i-a ordonat lui Băsescu să taie salariile şi pensiile şi să accepte deficitul maxim de 3%, înaintea tuturor ţărilor din Uniunea Europeană. Care nu l-au acceptat nici până în ziua de astăzi! Iar Băsescu s-a executat fără crâcnire.

Cum poate să-şi imagineze Iohannis că ar putea să se emancipeze, să creadă că lucrul bine făcut înseamnă cel care este bun pentru România şi români ? Trompeta fuhrerului are grijă să-l trezească la realitate, să priceapă că în doi timpi şi trei mişcări diaspora poate să-şi dea seama- are cine să o „îndrume”- că s-a înşelat atunci când l-a susţinut. Să înţeleagă că nu de florile mărului l-a pus candidat Partidul Popularilor Europeni, ci să-l aducă la putere în România, mai ales după colosalul succes al eliminării liberalilor de pe eşichierul politic românesc, prin scoaterea lor din familia europeană liberală şi integrarea în cea a popularilor. Or, se pare că Iohannis nu prea este încântat să joace rolul de marionetă, lucru extrem de grav. Şi, pentru că atacurile băsisto-merkel-iştilor mai mărunţi nu au fost luate în seamă, a intrat în scenă macoveaua. Urmează pseudoDeutsche Welle şi „diaspora”. Cât va rezista Iohannis ?

 „Trompeta fuhrerului îl somează pe Preşedintele României să execute întocmai şi la timp ordinele”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !