Bleumarin, nu bleumaren

Cuvântul de mai sus provine din limba franceză, din bleu marine, iar elementul marine se pronunță în limba română ca adjectivul marin, nu se rostește și nici nu se scrie maren. Prin urmare, forma corectă este bleumarin: „Ai nevoie de un sacou bleumarin.”.

Boschete, parapete, schelete, nu boscheți, parapeți, scheleți

Substantivele de mai sus sunt neologisme și s-au încadrat în limba română în categoria neutrelor. Astfel, pluralul acestora este boschete, parapete, schelete. Ne putem da seama de acest lucru, numărându-le: un boschet, două boschete, un parapet, două parapete, un schelet, două schelete. Necunoașterea genului acestor substantive duce la folosirea formelor boscheți, parapeți, scheleți, ca și cum ar fi substantive masculine: un boschet, doi boscheți. Pe de altă parte, confuzia este explicabilă, întrucât există în limba română substantive care încă oscilează între cele două genuri, masculin sau neutru, fără vreo diferențiere semantică: robinete/robineți, ambele forme acceptate de normă. Substantivele de la care am plecat au doar o singură formă după normele actuale ale limbii române, cea indicată mai sus: „S-au găsit două schelete.”.

Francezi, chinezi, nu franceji sau chineji

Când adăugăm desinențe (terminații) unor cuvinte, în rădăcina unora dintre ele apar modificări. Aceste modificări se numesc alternanțe fonetice. Alternanțele se produc la multe dintre cuvintele limbii române, printre care și treaz/treji, viteaz/viteji, unde z din forma de singular devine j după adăugarea desinenței de plural, -i. Cele două adjective sunt scrise corect. În schimb, formele chineji, franceji nu sunt corecte. Cu toate acestea, unii vorbitori le folosesc, făcând, probabil, o analogie greșită cu treji sau cu viteji. La cuvinte precum chinez sau francez, care au pătruns mai recent în limbă, modificările numite alternanțe fonetice nu se mai produc, deci rădăcina acestor termeni nu se modifică. Prin urmare, forma corectă de plural a adjectivelor/substantivelor chinez, francez este francezi, chinezi. Desinența -i se adaugă la forma de singular, fără ca z să devină j (fără ca z să alterneze cu j): „Francezii știu să se îmbrace.”. Trebuie precizat că există o formă învechită, admisă de normă: franțuji.