ARAD. Cu prilejul Zilei Europei și al Zilei Porților Deschise, desfășurate în 9 mai, Liceul Național de Informatică a devenit spațiu al descoperirii, dialogului intercultural și experiențelor educative interactive, în cadrul „Laboratorului noilor idei pentru Europa de mâine”.
Activitatea a reunit elevi, profesori, părinți și invitați într-o atmosferă dinamică și prietenoasă, demonstrând că educația poate fi, în același timp, modernă, captivantă și creativă. Programul pregătit de organizatori a fost unul variat și atractiv, oferind participanților posibilitatea de a explora domenii diverse și de a descoperi spiritul european prin joc, colaborare și imaginație.
Printre cele mai apreciate activități s-au numărat „Treasure Hunt” și „Escape Room”, provocări care au pus la încercare spiritul de echipă, gândirea logică și atenția participanților. Elevii au demonstrat ingeniozitate și entuziasm, transformând competiția într-o experiență memorabilă.
Un moment aparte al zilei a fost reprezentat de activitatea „Călătorie prin Europa”, unde standurile dedicate țărilor europene au adus mai aproape cultura, tradițiile și specificul fiecărei națiuni. Vizitatorii au descoperit informații interesante, simboluri culturale și elemente reprezentative ale diversității europene.
Muzica și arta au avut, de asemenea, un rol important în cadrul evenimentului. Activitatea „Muzica – limbaj universal” a evidențiat puterea artei de a uni oameni și culturi, iar atelierul „Fir de poveste – împâslire lână” le-a oferit participanților ocazia de a experimenta tehnici creative și tradiționale de lucru manual.
Creativitatea și imaginația s-au aflat în centrul atenției și în cadrul atelierului „Shape Your Imagination”, dedicat modelajului, unde elevii și-au exprimat talentul artistic prin creații originale.
Elevii pasionați de limbile străine au participat la activități interactive precum „Mock Oral Test”, simulare de examen oral pentru clasele cu engleză intensiv, dar și „Parler français, c’est facile!”, activitate care a demonstrat că învățarea limbilor străine poate fi accesibilă și distractivă.
Știința a fost prezentată într-o manieră atractivă prin activitățile „Lumea – fereastră spre cer”, „Știința ca o joacă”, „Laborator de idei matematice” și „În lumea ionilor și moleculelor”. Experimentele, demonstrațiile și provocările logice au stârnit curiozitatea participanților și dorința de explorare.
În același timp, „Istoria creativă” le-a oferit elevilor ocazia de a redescoperi trecutul prin metode interactive și originale, demonstrând că istoria poate deveni o experiență vie și captivantă.
Un punct important de atracție l-au reprezentat demonstrațiile realizate de Clubul de Robotică Delta Force, activitățile „Eu și robotul” și Smart Lab-ul școlii. Elevii au prezentat proiecte inovatoare, roboți programați și aplicații practice ale tehnologiei, iar publicul a avut ocazia să observe creativitatea și spiritul tehnic al tinerilor pasionați de informatică și robotică.
În sala de recreere a liceului s-au desfășurat activități sportive, precum jocuri de ping-pong și șah, menite să stimuleze spiritul de competiție, atenția și socializarea participanților. Totodată, iubitorii sportului au avut parte și de un laborator de fotbal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!