În opinia liderului M10 Arad, Mircea Pereş, Primăria ar trebui să aibă, la orice oră din zi şi din noapte, o echipă operativă, care să se deplaseze, la solicitarea cetăţenilor, la faţa locului, atunci când în oraş se întâmplă ceva. Pentru aceasta, ar fi nevoie de o linie telefonică directă, cu număr unic, la care să poată suna cetăţenii care vor să sesizeze, în timp util, diverse nereguli. „Constatăm că se fac o seamă de lucrări la carosabil, prost semnalizate sau unde, deşi au fost demarate lucrările, muncitorii, pur şi simplu, nu muncesc. Situaţii în care se toarnă asfalt, deşi condiţiile atmosferice nu permit acest lucru, iar calitatea lucrărilor este în mod flagrant sub standarde. Sunt situaţii în care companiile fac intervenţii sub acoperirea unor „urgenţe” pentru a ocoli drumul normal al unor astfel de lucrări, stricând drumuri abia finalizate. Exemplele pot continua, iar toate aceste stări de fapt trebuie semnalizate pe loc. Primăria, ca unitate functională care asigură administrarea urbei, este structura îndrituită şi obligată să intervină şi când spunem să intervină, nu ne referim în 30 zile, termenul dat de lege pentru răspunsul la petiţii. Primăria trebuie să înţeleagă că aceste lucrări executate prost sau gropile nesemnalizate, toate sunt cuantificabile în bani, bani care vin din buzunarul cetăţenilor urbei, turnarea unui strat de asfalt pe ploaie va avea în mod clar ca finalitate distrugerea prematură a acelei lucrări, iar răspunsurile muncitorilor respectivi de genul „asfaltul ăsta e pe bază de apă, nu are nimic că plouă” denotă doar indolenţa administratorului public, care în mod normal ar avea obligativitatea urmăririi modului de derulare a contractului de lucrări”, spune Mircea Pereş. Care mai arată că „În final, Primăria este în slujba cetăţenilor şi nu în slujba unor persoane care se întâmplă să deţină puterea în mod efemer, scopul de propăşire materială a politicienilor nu este înscris în nicio lege, în schimb, supervizarea lucrărilor şi buna administrare a urbei este scrisă negru pe alb în actele normative incidente. Primăria trebuie să facă şi ea pasul în secolul XXI şi să fie flexibilă, să răspundă nevoilor cetăţenilor. Mai ales că, de multă vreme, primarul Falcă este preocupat de orice altceva decât de administrarea oraşului”.
M10 vrea serviciu „de gardă” la Primărie
Mircea Pereş consideră că la Primărie ar trebui să existe echipe operative 24 de ore din 24
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
1
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!