Alţii se gândesc la eforturile pe care le-au făcut părunţii pentru ei, la veniturile modeste care le intră în casă. Dacă pot să conştientizeze dificultăţile, vor luptă cu destinul şi vor găsi un loc de muncă. Sunt însă unii, mulţi, neînchipuit de mulţi, care se lasă în voia sorţii. Îi văd la televizor. Mizează pe şomaj şi speră să se mai târâie un an. Apoi, vor vedea. Alţii nu fac chiar nimic şi aşteaptă să se întâmple o minune. Sigur, se amăgesc – „minunea” zace în fiecare dintre noi. Fiecare suntem un capital, în felul nostru, şi trebuie să-l folosim, să tragem de noi, să ne zbatem.
Ei bine, la suta asta de mii de tineri, mai adăugaţi alte zeci de mii rămaşi pe drumuri din alte motive şi din alţi ani. Mai luaţi-i în considerare şi pe absolvenţii de facultate care nu îşi vor găsi loc de muncă. Se adună o armată de tineri care nu lucrează şi pentru care există puţine soluţii. Iar societatea nu pare neliniştită pentru soarta lor incertă. Se gândeşte cineva câţi dintre cei care nu îşi află vreun rost se vor rata, vor ajunge oameni fără căpătâi, unii chiar infractori? Nu se gândeşte nimeni. Nu ne spunea Traian Băsescu că statul nu se poate ocupa de noi? Deci, fiecare cu a lui, fiecare pe cont propriu.
Faptul că mulţi dintre aceşti tineri sunt neajutoraţi se explică şi prin lipsa exerciţiului muncii. Exerciţiu pe care nu l-au însuşit nici din sânul familiei, nici din şcoală. Toţi ştim sloganul acela: „lasă-l pe copil, că destul am muncit eu şi am dus-o greu la viaţa mea; măcar el să o ducă bine”. Ei, de acum trebuie uitată această atitudine păguboasă. Copilul trebuie învăţat de mic că fiecare trebuie să muncească, să pună mâna la treburile casei, să îşi facă datoria de şcolar, să înveţe. E nevoie de o revoluţie în privinţa modului în care pregătim copiii pentru viaţă. Iar din acest mod de educaţie, radical schimbat, trebuie să mai facă parte o altă normă: anume, că nu toţi copiii trebuie să urmeze liceul, şi nu toţi tinerii trebuie să facă facultate. Altfel spus, e timpul să reconsiderăm şi şcolile profesionale. De aceea invocam necesitatea unei alte revoluţii – de atitudine, de mentalitate.
