Aflat la a IV-a ediție, festivalul aduce în fiecare an scriitori importanți ai momentului, debutanți, iubitori de literatură, critici literari, promotori culturali. Fiecare ediție a avut o temă principală în care a fost prezentat scriitorul arădean Ștefan Augustin Doinaș. De menționat că festivalul a debutat în anul în care Aradul candida la titlul „Arad – capitală europeană a culturii” și este printre proiectele care au avut continuitate și după ieșirea orașului din cursă, datorită directorului artistic, scriitoarea și profesoara Lia Faur. Au fost multe piedici din partea unor confrați, care au insistat pe latura colaboraționistă a lui Doinaș, și, aproape deloc pe cea literară. Motiv pentru care a fost nevoie de o primenire a scriitorului arădean, de înțelegere, judecată și acceptare a contextului istoric în care s-a desfășurat, fără a omite nimic din ceea ce i s-a imputat după deschiderea dosarelor prin CNSAS.
Scriitorii invitați
Ediția de anul acesta va aduce la Arad autori precum Bianca Burța-Cernat, Paul Cernat, Bogdan Crețu, Șerban Axinte, Cristian Fulaș, Tara Skurtu, Tiberiu Neacșu, Andrei Novac, Mihok Tamaș, Cristina Stancu, Nona Rapotan, Cristian Bleotu, Borco Ilin, Adrian Bodnariu, Alexandru Potcoavă, dar și mulți scriitori arădeni și timișoreni.
Intră în licee
La fel ca în anii trecuți, scriitorii și criticii literari invitați vor intra în colegiile din Arad și vor conferenția pe tema celor 100 de ani de literatură română sau vor avea discuții cu elevii arădeni. Printre colegiile care și-au manifestat dorința de a susține conferințe se numără: Colegiul Național Preparandia „Dimitrie Țichindeal”, Colegiul Național „Moise Nicoară”, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta, Seminarul Teologic Ortodox și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”. Publicul interesat poate participa după ce, în prealabil, va lua legătura cu conducerea colegiilor.
Programul
Miercuri, de la ora 9, vor avea loc două întâlniri ale scriitorilor cu elevii liceelor arădene – unul la „Moise Nicoară”, cu Andrei Mocuța, iar celălalt la „Alimentar”, cu Mihok Tamas și Andrei Novac. Seara, de la ora 20, la Galeria „Dor de Artă”, va avea loc un salon literar alături de Andrei Novac și Mihok Tamas.
Joi, 10 mai, la ora 12, va începe conferința „100 de ani de literatură română”, susținută de Bogdan Crețu, în Sala Festivă de la „Pedagogic”. De la 15, Sala „Centenar” a Bibliotecii Județene va fi gazdă a conferinței „Noi și literatura română”, susținută de același Bogdan Crețu, iar de la 16, aceeași sală va găzdui lansarea cărții „Fîșii de rușine”, a lui Cristian Fulaș. Seara va veni cu un nou Salon Literar, la care vor participa Bogdan Crețu, Șerban Axinte, Andrei Mocuța, Tiberiu Neacșu, Ioan Matiuț și Lia Faur.
Conferințe în colegii
Vineri, 11 mai, povestea începe la „Ghiba”, unde prozatorul Cristian Fulaș se va întâlnii cu elevii, de la ora 10. O oră mai târziu începe conferința Biancăi Cernat „100 de ani de literatură română”, în Sala Festivă de la „Moise”. În același timp, la „Ghiba” se va desfășura o conferință sub același titlu, susținută de Paul Cernat, iar la „Alimentar”, pe aceeași temă va vorbi Bogdan Crețu. Seminarul Teologic Ortodox Arad va fi gazdă, în aceeași zi și la aceeași oră, a conferinței „Ștefan Augustin Doinaș și Neomodernitatea românească”, susținută de Nona Rapotan. Tot vineri, de la ora 14, Cenaclul literar „Planete” al elevilor de la „Pedagogic” o va primi în sânul său pe scriitoarea Tara Skurtu. Tot Tara Skutu, alături de Tiberiu Neacșu, Șerban Axinte și Lia Faur vor citi în cadrul Festivalului Particles, de la Club Riviera. Ziua se va încheia cu un nou salon literar.
Finalul ediției
Ultima zi a SAD 2018 va debuta de la ora 18, cu un maraton de lectură, în Sala Senatului Universitar al UVVG, din Palatul Neumann. Vor citi Lia Alb, Șerban Axinte, Lucia Bibarț, Adrian Bodnariu, Bianca Cernat, Paul Cernat, Lucia Cuciureanu, Lia Faur, Cristian Fulaș, Petru M. Haș, Monica-Rodica Iacob, Borco Ilin, Cosmin Leucuța, Ioan Matiuț, Andrei Mocuța, Tiberiu Neacșu, Domnica Pop, Alexandru Potcoavă, Nona Rapotan, Dani Rockhoff, Tara Skurtu, Cristina Stancu, Gabriel Timoceanu și Horia Ungureanu. Ultimul eveniment din cadrul SAD 2018 va fi un salon literar ce începe la ora 20.
Participare cu…programare
Participarea la evenimentele din cadrul SAD este gratuită. În cazul celor din licee, doritorii trebuie să ia legătura cu reprezentanții instituțiilor de învățământ respective, pentru a cere acordul de a participa. În ceea ce privește saloanele literare, accesul se face pe bază de invitație.
Citiți principiile noastre de moderare aici!