Medalii scoase din apă!

De Daniel Scridon
Medalii scoase din apă!
De 11 ori au urcat sportivii pregătiţi de prof. Sebastian Lucaci pe podiumul de premiere la Campionatele Internaţionale de Înot ale României. Prima competiţie internă după 30 ani care a beneficiat de arbitraj şi cronometraj omologat de Federaţia Internaţională de specialitate.

Înotătorii arădeni au avut evoluţii de excepţie, reuşind să scoată din ape 11 medalii, după cum urmează:

Ionuţ Sărac (născut 1998) – argint, 100m bras şi bronz, 200m bras – seniori; trei medalii de aur în probele de 50m, 100m şi 200m bras – juniori; Gabriel Sonoc (1997) – argint, 100m liber şi 50m fluture – juniori; Andrei Simon (1997) – bronz, 200m fluture, 50m bras şi 200m mixt – juniori; Alexandru Fărcuţiu (1996) – bronz, 50m fluture – seniori.

„Sunt rezultate pe măsura muncii depuse. Pentru Liceul cu Program Sportiv Arad este al 2-lea campionat consecutiv în care s-au câştigat medalii la categoria seniorilor. Pe lângă cele 11 medalii obţinute într-o competiţie cu caracter internaţional, la startul căreia s-au aflat sportivi valoroşi din multe ţări, mă bucură timpii realizaţi de Ionuţ Sărac la 100m bras(1:06,31) şi 50m bras (30,54), Gabriel Sonoc la 100m liber (51,95) şi Alexandru Fărcuţiu la 50m fluture (24,98), care reprezintă noi recorduri judeţene” – spune prof. Sebastian Lucaci.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase