Mihai Fifor: Legea salarizării unitare, primul pas spre echitate și descentralizare reală

De Simion Todoca
6Comentarii
Mihai Fifor: Legea salarizării unitare, primul pas spre echitate și descentralizare reală
Liderul Grupului PSD din Senatul României, Mihai Fifor, vine cu o serie de precizări și clarificări importante, după adoptarea în Camera Deputaților a proiectului legii salarizării unitare a personalului bugetar.

Anterior, proiectul fusese adoptat și de Senat. Camera Deputaților este în acest caz for decizional.

-Legea respectă programul de guvernare cu 56 la sută creșteri salariale, pe medie, până în 2022.

-Anvelopa bugetară până în anul 2020, care se adaugă la cei 68 de miliarde azi în plată este 32 mld, iar până în 2022 va fi de 43 mld.

– Creșterile salariale sunt semnificative.

– Majorările cele mai mari sunt în baza de jos a piramidei salariale unde sunt creșteri și de 300 la sută în apărare. Aproximativ 60 la sută dintre bugetari vor avea salarii duble.

– Legea se aplică de la 1 Iulie, nu de la 1 Ianuarie 2018. Anul acesta se aplică demnitarilor care sunt pe grila de indemnizații cu administrația locală, iar pentru administrația locală era necesară aplicarea de la 1 Iulie ca să își poată aproba salariile în consiliile locale și județene.

– Nu toate salariile demnitarilor cresc. La miniștri, conducerea Camerelor, președinte, consilieri miniștri scad.

– NU primarii și președinții de CJ aprobă salariile, ci consiliile. Consiliile aprobă întregul buget și până acum doar salarizarea era impusă de lege, nu prin hotărâre. Este primul pas spre descentralizarea reală.

– Există o grilă și la administrație dar fără cuantum. Nu poate primi secretara mai mult decât juristul pentru că grila stabilește clar o ierarhie.

– Raportul este de 1 la 12 față de 1 la 15 cum era până astăzi.

-Anul acesta s-au făcut deja majorări salariale în cuantum de 6 miliarde lei: în educație, sănătate, administrație, cultură, agenții de mediu, OPC, IMM-uri.

– Se mai fac majorări salariale și săptămâna viitoare, la categorii care au rămas fără creșteri anul acesta, pe o ordonanță care este la Camera Deputaților.

-În legea salarizării se prevede că anul viitor creșterea e de 25 la sută la toți bugetarii de la 1 Ianuarie, inclusiv sănătatea și educația, adăugați la creșterile de anul acesta.

– De la 1 Martie, cresc în continuare salariile celor din educație, până la limita de 50 la sută și în sănătate care urcă direct pe grila din 2022.

„După cum am făgăduit, iată ne onorăm promisiunea în fața de românilor și punem în practică unul dintre cele mai consistente și importante puncte din programul PSD de Guvernare”, afirmă președintele Consiliului Național al PSD, senatorul Mihai Fifor.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor