Nu si-au dat cinstea pe rusine!

De Daniel Scridon
7Comentarii
Costel Bogosel
Costel Bogosel
Gloria a învins Pecica şi le-a oferit cale liberă celor de la UTA BD spre promovarea în Liga III.

ARAD. „Am dovedit că noi, spre deosebire de alţii, jucăm toate meciurile pe teren” – a spus, printre altele, Costel Bogoşel, antrenorul celor de la Gloria Arad la sfârşitul derby-ului cu Progresul Pecica, pe care galben-albaştrii l-au câştigat, scor 2-0 (goluri semnate de Berari şi Manea). Un joc în care, surprinzător, pecicanii – cu cel puţin două mâini moarte în teren – nu au arătat ca o echipă motivată, probabil, din pricina zvonurilor din ultimele zile, care prevestea un meci în familie. Iar eşecul din Micălaca i-ar putea costa pe băieţii lui Dinu Maghici prezenţa la barajul de promovare în Liga III, acolo unde, UTA Bătrâna Doamnă este în pole-positions să ajungă. Practic, rolurile s-au inversat, pecicanii fiind cei nevoiţi să aştepte pasul greşit al celor de la noua UTA.

Formaţii – Gloria Arad: Bujor – Bilia, Wild, Blănaru, Hulbăr – Topai (min. 77 – Petra), Manea, Fl. Gîlcă, Palcu (min. 28 – Gherghel), Filimon – Berari (min. 72 – Pocol). Progresul Pecica: Rus – Vasilca, Şiclovan, Fritea, Istin – Kuku, G. Ponta, Purece (min. 65 – Fabian), Arsene – Mohammed (min. 46 – Best), Peii.

Arbitrii: C. Trif – centru, P. Coiş şi C. Iova – asistenţi. Obs AJF: V. Rad şi C. Tiulea.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor