O nouă premieră pentru judoul arădean

De Daniel Scridon
2Comentarii
O nouă premieră pentru judoul arădean
Sportivi din şase ţări au participat, recent, la Campionatele Internaţionale de Judo Kata ale Ungariei. Judoul arădean a fost reprezentat de Patricia Panţâr (16 ani) de la Sport Club Podgoria Ghioroc (antrenor Ştefan Mureşan), care a obţinut medalia de aur în proba de Nage no kata, alături de tori-ul său, Mihaela Ţipa (SCM Deva), devenind, astfel, prima sportivă arădeană care câştigă o competiţie de judo-kata.

Patricia Panţâr este o eminentă elevă a Colegiului Naţional Preparandia – Dimitrie Ţichindeal şi îmbină foarte bine şcoala cu sportul de performanţă, dovadă prezenţa ei în finala pe ţară a Olimpiadei de Pedagogie (clasa IX, prof. Valeria Peştean).

Rezultatul obţinut în Ungaria o califică pentru Campionatele Europene de judo-kata (Sardinia, luna mai), dar o şi alătură personalităţilor care au scris, la timpul lor, câte o pagină de istorie a sportului kimonourilor albe pentru Arad. Iată câteva astfel de repere: Mihai Botez introduce judoul în România (1956); primul campion naţional de seniori pentru Arad a fost Dorel Hărşan (1971); primii arădeni componenţi ai loturilor naţionale de judo au fost: Lazăr Loghin, Ionel Loghin, Iosif Kaupert, Ştefan Mureşan, Ioan Nyari şi Cornel Mihalca; prof. Mihai Telechi a fost antrenor al primului medaliat olimpic pentru judoul arădean, Alexandru Ciupe; primul campion mondial şcolar pentru Arad a fost Vasile Curcă; prima medalie la Campionatul Mondial de veterani a adus-o pentru Arad, prof. Ştefan Mureşan; prima şi singura echipă a României, campioană mondială de veterani a fost formată din Lazăr Loghin, Iosif Sziller şi Ştefan Mureşan; primul arădean secretar general în Federaţia Română de Judo a fost Lazăr Loghin.

1 patricia c+p

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor