Ouă, carne şi haine confiscate înainte de Paşte în judeţul Arad

De Ioana Costas
1Comentariu
Ouă, carne şi haine confiscate înainte de Paşte în judeţul Arad
© SONY DSC
Bunuri alimentare – ouă şi carne – şi nealimentare – haine – în valoare de 94.800 de lei au fost confiscate de poliţişti în urma acţiunilor efectuate pentru a combate ilegalităţile din domeniul comerţului cu produse alimentare şi băuturi alcoolice.

„În perioada 21-27 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, au desfășurat 21 de acțiuni pe raza județului, în vederea protejării populației împotriva actelor de comerț ilicit. În cadrul acțiunilor desfășurate, pentru neregulile depistate, au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 335.000 de lei, fiind ridicate în vederea confiscării bunuri alimentare – ouă, produse din carne – și nealimentare – articole de îmbracăminte – în valoare de peste 94.800 de lei”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad. Tot în cadrul acestor acţiuni, poliţiştii au descoperit 20 de infracţiuni economice, întocmind trei dosare de cercetare penală pentru evaziune fiscală. Sancţiunile aplicate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice se ridică la peste 330.000 de lei.

Polițiștii de investigare a criminalității economice desfășoară în această perioadă premergătoare Sărbătorilor Pascale, acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul comerțului cu produse alimentare și băuturi alcoolice.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor