Parteneriat între Arad şi Changzhou

De Andreea Pintea
7Comentarii
Parteneriat între Arad şi Changzhou
Preşedintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici, a fost gazda unei importante delegații din oraşul Changzhou, provincia chineză Jiangsu.

Întâlnire extrem de importantă la Camera de Comerț arădeană, în vederea dezvoltării relațiilor România-China. În cadrul întâlnirii a fost semnat un acord de parteneriat între CCIA Arad şi CCPIT Changzhou (Consiliul Chinez pentru promovarea comerţului din Changzhou), parteneriat care vine în întâmpinarea inițiativei „Belt and Road” şi a promovării schimburilor economice şi comerciale între Changzhou şi Arad în domenii precum transport feroviar, construcţii verzi, componente auto, echipament medical, textile, industria alimentară, etc.

Delegația chineză din Changzhou, condusă de preşedintele CCPIT Changzhou, Ji Bin, a fost prezentă timp de două zile în Arad, 20-21 mai, ocazie cu care au avut loc întâlniri cu reprezentanți ai mai multor instituții și organizații arădene. În cadrul discuțiilor de la Camera de Comerț, preşedintele Gheorghe Seculici şi-a manifestat interesul de a organiza un târg împreună cu agenţii economici din China pentru a promova activitatea economică din Changzhou şi a subliniat disponibilitatea Camerei arădene de a sprijini orice inițiativă chineză în oraşul nostru, menită să sporească colaborarea la nivel economic, prin intensificarea comerțului bilateral și a investițiilor.

Domnul Ji Bin, preşedintele Consiliul Chinez pentru promovarea comerţului din Changzhou, a subliniat faptul că, activitatea principală a CCPIT Changzhou este să încurajeze colaborarea între Arad şi Changzhou, şi a făcut o scurtă prezentare a oraşului Changhzhou, care se află în centrul zonei economice a Deltei Fluviului Yangtze, fiind clasat pe locul 4 în „Forbes 2018 cele mai bune oraşe pentru afaceri din China”.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor