Conducătorul unui VW Sharan cu numere de Prahova, care venea dinspre Deva spre Arad, a alunecat, a părăsit partea carosabilă şi a ajuns direct în capul de pod de lângă un imobil din Vărădia de Mureş, într-o cubă la dreapta. „În urma impactului au fost accidentaţi uşor atât şoferul atoturismului, cât şi trei pasageri, toţi cu vârste cuprinse între 25 şi 58 de ani”, ne-a declarat Lorena Părvulescu, purtător de cuvânt la IPJ Arad . Toţi cei accidentaţi au fost transportaţi de urgenţă la spital cu ambulanţele, dar nu au avut nevoie decât de simple îngrijiri medicale.
Patru persoane accidentate pe Valea Mureşului
Patru persoane accidentate pe Valea Mureşului
A intrat cu maşina într-un cap de pod din beton pe Valea Mureşului, în localitatea Vărădia de Mureş. S-a întâmplat dumunică, pe celebrul drum cu probleme care leagă Deva de Arad, din cauza neadaptării a vitezei la condiţiile de drum, se pare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
România
Obținerea pensiei de urmaș devine un proces mai simplu pentru cei îndreptățiți să beneficieze de acest drept.
UT Arad
Arădenii nu mai sunt pe loc de play-off, dar pot reveni pe locul 6 în cazul unei victorii.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 14-12-2025 sunt următoarele:
Mapamond
Autoritățile germane au anunțat că au dejucat un atentat care viza un târg de Crăciun din Bavaria, unde cinci persoane sunt suspectate că pregăteau un atac cu mașină-capcană, de inspirație islamistă. Suspecții au fost arestați și plasați în detenție, conform Agerpres.
Mapamond
Un atac armat a avut loc sâmbătă după-amiază la Universitatea Brown din Statele Unite. Acesta s-a soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor nouă persoane. Incidentul a avut loc în timp ce studenții susțineau examene. Autoritățile americane au mobilizat peste 400 de polițiști pentru a-l prinde pe atacator.
Citiți principiile noastre de moderare aici!